Îmbrăcați oficial în cămășile mișcării cercetășești au rostit cuvintele prin care promit că vor încerca să deschidă porțile unor noi provocări către noi conexiuni și că vor deveni mai prietenoși cu mediul și cu semenii lor.
La trei ani de la înființarea centrului local „Cutezătorii” al ONG-ului „Cercetașii României”, numărul copiilor aspiranți la acest tip de educație non-formală este în creștere, ceea ce ne bucură și ne dă încredere în generația tânără.
Este o dovadă a faptului că cercetășia, această mișcare istorică, bazată pe voluntariat, cu caracter apolitic, deschisă tuturor, fără deosebire de naționalitate, credință sau condiție socială oferă tuturor, cu precădere copiilor, o mare oportunitate.
Prin diverse activități, aceștia devin agenți ai schimbărilor pozitive, dezvoltându-și competențe comportamentale, valori și atitudini necesare cetățeniei active.
Zilele acestea, într-o ceremonie emoționantă, 25 de elevi ai Școlii gimnaziale nr.7 Botoșani au depus jurământul de promisiune, strigând cu glasuri mici, dar convingătoare „Gata oricând!”- motto-ul cercetășiei.
Conștientizați de timpuriu, învățătoarea lor, Duduc Maria crede cu tărie că, numai așa, implicați în mediu, aplicat, cu un set de reguli respectate și cu o ierarhie a responsabilităților vor schimba societatea, vor ști să relaționeze și să iubească.
Micuții de clasa a II - a au intonat imnul Cercetașilor Români, în timp ce liderul “Cutezătorii” Botoșani, Flavius Damean și Sebastian Stanciu, liderul centrului local „Aventura” Pitești, le-au înmânat eșarfa și însemnele specifice nivelului la care debutează copiii.
Plini de entuziasm, micii cercetași și părinții acestora, prezenți în sala Casei Tineretului, au înțeles că îi așteaptă multe și interesante aventuri și că alături de alți cercetași din județ și din țară pot crea o mare familie, pot să-și însușească un stil de viată, presărând cu dragostea și inocența lor peste alții, în speranța unei lumi mai bune.
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Erori comune în pokerul online și cum să le eviți
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile