Activitate preventivă a polițiștilor la două unități de învățământ din Botoșani.
La data de 16 decembrie 2024 polițiștii rutieri au desfășurat activități de prevenire cu elevii Școlii Primare nr. 3 Dragalina, din comuna Cristinești și elevii Liceului Sportiv, din municipiul Botoșani, în cadrul programului derulat în Săptămâna Altfel.
Elevii au primit informaţii privind siguranţa personală pe stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu aceștia au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt pe stradă, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie .
Accentul a fost pus pe siguranţa rutieră, fiindu-le prezentate principalele reguli de comportament în trafic. Polițiștii au discutat despre traversarea în siguranță, care sunt regulile de circulație atunci când sunt pe biciclete/trotinete , unde este locul lor în automobil, precum și alte noțiuni de educație rutieră necesare fiecărei categorii de vârstă.
Un element foarte important al dezbaterii l- a constituit prezentarea regulilor referitoare la circulaţia bicicletelor şi trotinetelor electrice.
STAREA celor patru tineri scoși din căminul de apă - IMAGINIde la Barajul Stânca Costești
Redacția Botoșăneanul
Dec 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 17, 2024
Polițist botoșănean, pe podium la un concurs de tir sportiv
Redacția Botoșăneanul
Dec 17, 2024
Fără VAR la meciul Botoșaniului din cupă – MOTIVUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 17, 2024
ANAF dezminte informațiile că sistemul e-Factura va lăsa oamenii fără energie electrică și gaze
Redacția Botoșăneanul
Dec 17, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile