Peste 100 de jandarmi botoşăneni vor fi la datorie în acest weekend.
În week-end-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va fi angrenat în misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice la Zilele comunelor Corni și Pomîrla, unde va lua măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat civilizat de desfășurare a manifestărilor cultural-artistice organizate cu această ocazie, se arată într-un comunicat de presă.
Suplimentar, 80 de jandarmi vor executa misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice independent sau în sistem integrat, în cooperare cu polițiști din cadrul I.P.J. Botoșani, împreună cu care vor interveni și la apelurile cetățenilor prin numărul unic de urgență 112.
Pe lângă cei zece jandarmi care vor acționa alături de polițiști de frontieră în zona de competență a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, alte efective vor executa paza Biroului Electoral de Circumscripție al comunei Vlăsinești și vor asigura rezerve de intervenție cu ocazia alegerilor locale de duminică, urmând ca la finalizarea acestora să însoțească transportul cu rezultatele votării la Judecătoria Săveni.
Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile luate de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, iar în cazul producerii unor fapte antisociale să sesizeze în cel mai scurt timp în mod direct sau prin apel 112 pentru restabilirea unui climat civilizat.
Un copil din Botoșani, grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
S-au virat banii pentru alocațiile și indemnizațiile de la stat: CÂND intră pe card
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Bărbat căutat pentru omor: Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024