Pentru deplasările la nivel central în vederea participării la unele acţiuni de protest sindicatele botoşănene trebuie să bage adînc mîna în buzunare. Închirierea autocarelor pentru transportul membrilor de sindicat dar şi plata diurnelor pentru ca protestatarii să poată mînca ceva în aceste lungi deplasări, presupun cheltuirea unor sume semnificative care provin în general din cotizaţiile membrilor de sindicat. Oboseală şi bani cheltuiţi, totul pentru organizarea unor acţiuni de protest care, după cum s-a văzut şi pînă în prezent, nu prea sunt luate în seamă de actuala guvernare.
„
Mitingurile noastre nu impresionează pe guvernanţii noştri, care presupun nişte costuri şi nişte cheltuieli din punct de vedere financiar, noi tot timpul ne-am aliniat şi am participat la aceste acţiuni, dar trebuie să ne gîndim şi la eficienţa acestora”, a declarat
Maria Ţiprigan, preşedintele Sindicatului Învăţămîntului Preuniversitar, cu referire la grevele anterioare care au fost organizate şi în cazul cărora din nefericire, nu prea s-a văzut vreo schimbare în sistemul educaţional. Pentru o deplasare la Bucureşti de exemplu, pe lîngă închirierea mijloacelor de transport, care ajunge la aproximativ 4000 de lei pentru un singur autocar, sindicatul Mariei Ţiprigan oferă protestatarilor şi o diurnă pe zi în valoare de 100 de lei pentru un singur membru de sindicat. „
Se cheltuie destul, se împarte pe numărul de participanţi, în funcţie de autocare, am mers şi cu două, trei autocare. Noi le-am dat oamenilor pentru masă, noi de obicei le dăm 1 milion de lei, pentru că omul să opreşte să mănînce de două ori, cînd pleacă la miting şi cînd se întoarce şi cum sunt preţurile actuale, nu ai ce face cu mai puţin, noi le-am dat oamenilor diurnă de deplasare, nu i-am cumpărat să meargă la miting, mie nu îmi place să îmi bat joc”, a mai declarat
Maria Ţiprigan. Mai mult, au fost situaţii în care, în urma deplasărilor în capitală, sindicatul a fost nevoit să plătească şi tratamente pentru membrii de sindicat care s-au îmbolnăvit prin participarea la acţiunile de protest.
Membrii LSI primesc între 35 şi 40 de lei
Unele sindicate oferă diurnă mai consistentă, alte mai mică dar şi sunt şi sindicate care nu plătesc masa membrilor de sindicat care fac deplasarea la mitinguri organizate la mare distanţă. În cadrul Ligii Sindicatelor din Învăţămînt de exemplu diurna pe zi a membrilor de sindicat este negociată în cadrul Biroului Executiv al organizaţiei şi, de la caz la caz poate fi de 35 sau 40 de lei.
„Un autocar pînă la Bucureşti costă în jur de 4.000 de lei, dus întors şi fiecărui participant dacă i se dă o diurnă de 40 de lei, pentru mitingul din 5 octombrie, vom stabili vineri cu liderii de sindicat care va fi valoarea acesteia. Noi nu putem stabili să nu acordăm nimic oamenii, pentru că atunci ei zic că nu mai merg, mai ales pe banii lor”, a declarat
Liviu Axinte, preşedinte LSI. Astfel, pentru acţiunea de protest din data de 5 octombrie organizat la Bucureşti la care sunt anunţaţi să participe 100 de membri din cadrul LSI, sindicatul va trebui să facă un efort financiar de aproximativ 12.000 de lei.