În jur de 60 de botoşăneni care deţin garaje în zona delimitată de OTP Bank şi strada Ştefan Luchian au putut să îşi utilizeze maşinile abia după jumătate de săptămână de blocaj. Ninsorile abundente şi lipsa ulterioară de intervenţie a SC Urban Serv SA i-au pus în imposibilitatea de a mai ieşi cu autoturismele.
Oamenii au apelat la amintita societate, însă li s-a transmis că acolo sunt drumuri secundare şi firma nu are obligaţia de a le degaja de zăpadă. Locatarii din cartier şi-au exprimat atunci disponibilitatea de achita ei contravaloarea operaţiunii, însă au fost în continuare refuzaţi. În aceste condiţii au apelat la un agent economic privat care joi la amiază a intervenit cu două utilaje.
„Eu de trei zile nu pot să îmi scot maşina afară din casă. Am sunat la Urban Serv şi mi-au spus că nu se face decât pe aleile principale şi atunci am luat o iniţiativă privată cu dl Portariuc, dacă e tot vecin cu noi, să facem puţină treabă, că în România nu se poate în alt mod”, a afirmat
Călin Bosovici (foto dreapta), unul dintre locatarii care au apelat la o firmă particulară pentru deszăpezire. Operaţiunea de degajare a zonei a durat aproximativ două ore, zăpada fiind încărcată într-un camion.
„Nu e o cheltuială mare, pentru aproape 60 de maşini blocate cu două-trei milioane de lei vechi se rezolvă problema”, a afirmat
consilierul local Ovidiu Portariuc. Acesta locuieşte la blocurile din apropiere, dar s-a aflat în rândul norocoşilor fiindcă nu deţine garaj.