La Botoșani încă există extrem de multe persoane care nu își cunosc drepturile.
O dovedește un raport al inspectorilor muncii care în doar o lună de zile, în urma unor controale la operatorii economici din județul Botoșani au găsit 40 de persoane care munceau fără să aibă contracte de muncă.
Ori, astfel de practici, se răsfrâng până la urmă tot asupra persoanelor care acceptă să lucreze fără forme legale și care pierd o sumedenie de drepturi, de la accesul la servicii medicale până la vechimea pentru câmpul muncii.
Astfel, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, în cursul lunii ianuarie 2017 în domeniul Relaţii de Muncă a efectuat controale la un număr de 105 angajatori, cu un număr de 1.457 salariaţi din care 508 femei.
Au fost sancționați 19 angajatori, au fost aplicate 24 sancţiuni contravenţionale din care 20 avertismente şi 4 amenzi, în valoare totală de 33.500 lei.
Au fost depistate 40 persoane desfăşurând muncă nedeclarată (fără contracte de muncă şi netransmitere în termen legal conform HG 500/2011, art. 4, alin.1, litera a), fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 30.000 lei, în acest sens.
Au mai fost aplicate sancţiuni pentru nepăstrarea evidenţei privind timpul de muncă precum și nerespectarea prevederilor legale privind Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024