În ultimii doi ani, 34 de persoane au decedat din cauza asfixierii cu monoxid de carbon, iar alte 113 s-au aflat la un pas de moarte ca urmare a intoxicării cu monoxid de carbon. Cauzele acestor evenimente grave înregistrate în zona de activitate a E.ON Gaz Distribuţie au fost utilizarea unor surse de încălzire racordate la coşuri de fum necurăţate sau înfundate, construite necorespunzător sau chiar utilizarea unor surse de încălzire improprii, neracordate la coşuri.
Această situaţie continuă să fie îngrijorătoare, anual fiind înregistrate noi victime, mai ales în timpul sezonului rece, odată cu punerea în funcţiune a instalaţiilor de încălzire. Cu toate acestea, prevenirea unor astfel de cazuri este la îndemâna şi în responsabilitatea fiecărui consumator. Astfel, verificarea şi curăţarea coşurilor de fum este o măsură esenţială de siguranţă ce trebuie luată pentru a ne asigura de funcţionarea corectă a acestora şi pentru a evita asfixierea sau intoxicarea cu monoxid de carbon. În acest sens, compania E.ON Gaz Distribuţie recomandă verificarea şi curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an – neapărat o dată înaintea începerii sezonului rece - şi exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau persoanelor autorizate în acest sens.