În ziua în care creștinii prăznuiesc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, preoții s-au adunat pentru a-l conduce pe ultimul drum pe unul dintre cei mai iubiți părinți: Emil T.Ciomârtan.
Luni, 21 noiembrie. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Probabil nu întâmplător a fost ca ”noi, preoții și credincioșii participanți, să-l redăm pământului pe părintele Emil tocmai în ziua aceasta”, spune pr. Teodor Ciurariu, din Dorohoi.
Potrivit mărturisirilor părintelui Teodor Ciurariu, pr. Emil T. Ciomârtan a păstorit o parohie care poartă hramul Nașterea Maicii Domnului. A început construirea altei Biserici în același cartier Trestiana și a avut o evlavie deosebită la Maica Domnului, deci a plecat din lumea aceasta sub omoforul Maicii Domnului, după cum preciza în cuvântul de învățătură părintele Vicar Marian Timofte, delegatul Mitropolitului Teofan la acest trist eveniment.
”În după-amiaza aceasta am participat mulți preoți ce l-au iubit și apreciat pe Părintele Emil, cred că am fost vreo 40, un diacon, mulți fii duhovnicești, în timp ce afară ningea cu fulgi mari parcă erau lacrimi la această despărțire de bunul nostru părinte. Eu am dus Crucea care-i va străjui mormântul în care a fost așezat alături de preoteasa Cristina și de fiica Delia - Luiza. Am vrut astfel să-l omagiez pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru creșterea și educația mea duhovnicească, pentru formarea și curajul meu de a fi slujitor al Lui Hristos Domnul. Pentru că, să știți, a fi un slujitor al Lui Hristos îți trebuie curaj, mai ales în zilele noastre, când ești asediat din toate părțile, din partea familiei, a trupului, a poporului mai puțin credincios”, mărturisește pr. Teodor Ciurariu.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
(Foto: Facebook / Pr. Teodor Ciurariu)
Gabriela Erdic
Feb 04, 2025
Șofer băut prins în trafic de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Polițiștii l-au lăsat și fără bani și fără lemne pe un șofer din Suceava
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile