„
Suntem foarte nemulţumiţi de atitudinea pe care direcţiunea şcolii o afişează faţă de anumiţi părinţi. Duminică, 25 septembrie a avut loc lectoratul cu părinţii şi ni s-au cerut 30 de lei pentru mobilier. În plus directorul adjunct scrie procesul verbal la şedinţele cu părinţii şi vreau să ştiu dacă a fost consemnat şi tonul dictatorial de genul: dacă nu ne convine putem să ne luăm copilul şi să îl ducem la altă şcoală. Deci ieri copilul meu a venit acasă şi mi-a spus că direcţiunea roagă părinţii să găsească modalităţi de a aduce mobilier în noul local de la Brazi, şi mobilier trebuie să aducem dacă învăţământul este gratuit? Suntem mai mulţi părinţi dezgustaţi de mârşăvia din şcoală. Elevii sunt puşi să îşi dea cu subsemnatul împotriva profesorilor care mai au demnitate şi îşi fac orele”.
Acestea sunt doar câteva frânturi din reclamaţiile care au fost depuse de unii dintre părinţi pe adresa electronică
[email protected] cu privire la strângerea banilor în şcoli pentru diverse materiale care nu sunt folosite în interesul elevilor. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean susţine că a primit deja aproximativ 10 astfel de sesizări, pe care intenţionează să le soluţioneze în cel mai scurt timp.
„Bani pentru catalog, bani pentru manuale, le-am răspuns părinţilor la fiecare în parte. Este clar că mesajul nostru şi-a atins scopul, există oarece reţinere din partea cadrelor didactice pentru a continua procesul acesta de strângere de fonduri fără a putea să elibereze chitanţe, în schimb se ocupă unul dintre părinţii din clasă de strângerea fondurilor şi de plata unor servicii mai mult sau mai puţin necesare dezvoltării copiilor. În ceea ce priveşte acţiunile pe care le întreprindem în aceste unităţi de învăţământ, ele pleacă de la discuţiile pe care le poartă inspectorii teritoriali cu conducerile unităţilor şi până la a discuta faţă în faţă cu profesorul în cazul în care acesta este precizat în reclamaţie”, a declarat
Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ. Şefa educaţiei botoşănene susţine că se fac eforturi pentru diminuarea acestui fenomen, iar adresa electronică va rămâne deschisă pe tot parcursul anului şcolar pentru a fi semnalate cazuri în care părinţilor li se cer bani în mod necuvenit.
Gabriela ERDIC