Sfârșitul săptămânii trecute, cu evenimente publice de amploare, la care participarea botoșănenilor a fost numeroasă, a presupus suplimentarea efectivelor de jandarmerie în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică.
Misiunile Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, executate în cooperare cu polițiștii, pompierii și polițiștii locali, au vizat prevenirea și combaterea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar și a celor care pot aduce atingere siguranței conducătorilor auto, pietonilor sau normelor de prevenire și stingere a incendiilor, potrivit competențelor instituționale.
Nu în ultimul rând, jandarmii și polițiștii rutieri au desfășurat activități preventive pe linia modificărilor legislative aduse de Legea nr.213 din 7 iulie 2023, privind completarea și modificarea Codului Penal, în sensul în care șoferii care provoacă accidente mortale pe fondul consumului de alcool, a drogurilor sau de către persoanele care nu dețin permis de conducere vor face închisoare cu executare.
De asemenea, specialiștii pe linie de prevenire și combatere a faptelor antisociale din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani au distribuit participanților la Street Food Festival pliante cu recomandări pentru evitarea victimizării și preîntâmpinarea producerii unor situații neplăcute.
În acest weekend, jandarmii au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 14000 de lei, majoritatea pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024