Cu toate că pieţarii au organizat două proteste spontane atît la sediul Primăriei cît şi la Prefectură din cauza tarabelor insuficiente din Piaţa Centrală, în realitate însă, lucrurile par să fie tocmai pe dos. Potrivit administratorului pieţei, respectiv societatea Urban Serv, zilnic zeci de tarabe rămîn neocupate, fără ca producătorii care îşi comercializează marfa să fie interesaţi a le ocupa în totalitate. Astfel potrivit conducerii Urban Serv, nemulţumirea pieţarilor nu pare a-şi avea rostul în condiţiile în care ei nu reuşesc să ocupe măcar tarabele existente în piaţă. „
Ca urmare a întîlnirii de la Prefectură dintre mine, prefectul Cristian Roman şi comercianţii din piaţă am luat decizia suplimentării tarabelor cu un număr de 30 de locuri. Însă paradoxal, potrivit unor rapoarte zilnice pe care noi le facem, la aproape 250 de comercianţi existenţi, zilnic rămîn neocupate în medie circa 40-50 de locuri în piaţă. De exemplu înaintea Paştelui s-a vîndut marfă foarte puţină, pe data de 2 aprilie au rămas neocupate 61 de locuri, iar pe data de 3 aprilie un număr de 125”, a declarat
Gheorghe Pricopi, directorul Urban Serv. Situaţia a fost la fel şi după Paşti cînd pe data de 7 aprilie au rămas neocupate un număr de 124 de locuri în Piaţa Centrală. Directorul societăţii Urban Serv a mai declarat că, bătaia cea mai mare se dă pe locurile care sunt în zone unde afluxul clienţilor este mai mare, ori nu toată lumea poate ocupa acele locuri în condiţiile în care, potrivit listei pe care o deţine numărul comercianţilor este de aproape 250.