Deşi pare departe de finalizarea lucrărilor, Uvertura City Mall a fost introdus de Ziarul Financiar pe lista complexelor comerciale de acest tip care vor fi inaugurate în toamna anului 2011. Obiectivul de la Botoşani figurează acolo alături de alte şase lucrări de acest gen din Bucureşti, Iaşi, Arad, Constanţa şi Craiova.
Primăvara acestui an este prima din ultimii cinci când dezvoltatorii de centre comerciale nu mai au programate inaugurări de noi mall-uri, în condiţiile în care în ultimii patru ani au fost deschise mai mult de zece proiecte înaintea sărbătorilor de Paşti, când interesul pentru consum este în creştere.
Doar două sunt perioadele considerate "clasice" pentru deschiderea de noi spaţii pentru cumpărături: săptămânile dinainte de Paşti şi perioada dinainte de Crăciun. Pentru acest an însă, cel puţin şapte proiecte au şanse de a fi inaugurate, dar toate sunt programate pentru a doua parte a anului, începând cu luna septembrie.
„Două proiecte care ar urma să fie inaugurate până la sfârşitul anului sunt cel de-al patrulea proiect Galleria - cel din Arad - şi mall-ul omului de afaceri Dănuţ Prisecariu din Botoşani, denumit Uvertura, a cărui construcţie de asemenea a fost suspendată în timpul crizei”, se arată în
articolul publicat de
Ziarul Financiar. Vestea vine în condiţiile în care SC Construct Design SRL, constructorul complexului de la Botoşani, este executat silit de Fiscul din Iaşi din cauza datoriilor de circa 4 milioane de lei pe care le înregistra la bugetul de stat, la începutul lunii noiembrie. Uvertura City Mall trebuia să fie gata pe 30 decembrie 2009 şi conform paginii web oficiale ar urma să fie deschis în toamnă.