Noi detalii ies la suprafață în cazul Ioanei, fata de doar 16 ani care a fost găsită fără suflare în această seară. Colegul de apartament al fetei spune că a găsit-o pe aceasta exact în aceeași poziție în care a lăsat-o, dormind, când a plecat la serviciu dimineața. Ioana și Ionuț împărțeau chiria unui apartament de pe aleea General Avrămescu din Botoșani, la etajul doi. Vecina care locuiește la primul etaj scoate la iveală detalii tulburătoare.
Femeia își vedea de treburile casnice, a pus mâncare pe foc, să-și aștepte copiii la masă. Asta a fost când ceasul bătea ora dintre dimineață și prânz, undeva pe la 12:30, poate mai târziu. A început să audă zgomote din apartamentul de sus, zgomote care se auzeau de dimineața, dar acum parcă mai tare.
„Dar eu am auzit hodorogeală, înainte de amiază, hodorogeli, parcă răsturna cineva, ceva. Am auzit eu, că eram la bucătărie, îmi așteptam copiii să vină la masă, doar stă deasupra mea, aici. Doamne, Maica Domnului!”, se miră femeia.
Din spusele acesteia, tabloul în cazul morții Ioanei D., ar putea căpăta cu totul alte nuanțe. Zgomotele auzite de vecina care locuiește la nivelul imediat inferior ar putea trezi o cu totul altă variantă.
(C.B.)
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Un mort și patru răniți la locul de muncă, anchete declanșate de ITM
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani privind solicitarea pentru emiterea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
S-a adoptat: Guvernul mai dă o zi liberă angajaților de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
O mănăstire din Botoșani va fi restaurată: CÂND vor fi finalizate lucrările
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile