Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă, în această zi nu se organizează cursuri.
Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, va fi anul acesta în mijlocul săptămânii, mai precis într-o zi de miercuri.
Art. 3 al Ordinului privind structura anului școlar 2022-2023 prevede că “În ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare / de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.
Ziua liberă pentru profesori și elevi e cu două săptămâni și trei zile înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs, structurat pe module de învățare (vacanța programată pentru 22-30 octombrie).
Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org, scrie Agerpres.
În ţara noastră, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată distinct de Ziua Învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013.
Bărbat căutat pentru omor: Ar fi fost implicat într-un atac mafiot cu mitralieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024