Profesorii și elevii vor avea parte săptămâna aceasta de o zi liberă.
Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, va fi anul acesta într-o zi de joi.
Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă la nivel de învățământ, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri.
Articolul 3 al Ordinului privind structura anului școlar 2023-2024 prevede că “În ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare / de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.
Ziua liberă pentru profesori și elevi este cu trei săptămâni și două zile înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs, structurat pe module de învățare (vacanța programată pentru 28 octombrie – 5 noiembrie).
Mai exact, pe 28 octombrie se încheie primul modul de învățare și urmează o primă vacanță, de o săptămână, scrie edupedu.ro
Amintim că anul acesta școlar a început pe 11 septembrie și este organizat pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe. Harta vacanțelor de schi din februarie 2024 a fost publicată de Ministerul Educației și a treia săptămână din lună a fost aleasă în cele mai multe județe.
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024