În fața Unității de Primiri Urgențe lângă ambulanța cu numărul 34 care a adus două dintre victimele accidentului mortal de la Orășeni Deal, oamenii merg agitați. O rudă a uneia dintre victime fumează nervos și-și aruncă nervii vorbind singur. Un polițist se apropie de el și îi cere câteva date, însă băiatul deja nu mai reacționează.
Ruda sa se află în secția de Reanimare intubată , după ce ambulanțierii au resuscitat-o minute în șir la locul accidentului. Nici măcar primii care au ajuns la fața locului nu-și explică ce s-a întâmplat, ”femeia care se afla la volanul mașinii ce venea din contrasensa a spus că i-a înghețat inima când a văzut mașina venind înspre ea cu viteză și dintr-o dată a zburat în șanț”, povestește unul dintre ambulanțieri.
Cele două femei care se aflau în mașină, sunt în continuare în stare critică, iar medicii fac toate eforturile pentru a le aduce în simțiri.
Reamintim că în dimineața aceasta pe raza localității Orășeni Deal un grav accident de circulație a luat viața unui bărbat după ce șoferul mașinii s-a angajat în depășirea unui TIR și pus față în față cu mașina care venea din contrasens, a virat brusc de stânga și a intrat în șanț.
(C.B.)
CITEȘTE:
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile