Pompierii botoșăneni au transmis un bilanț al misiunilor din ultimele trei zile.
În total, au fost 65 de intervenții ale pompierilor botoșăneni.
Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 24 – 26 decembrie 2022, pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Aceștia au acționat pentru stingerea a cinci incendii, acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 43 de persoane care aveau probleme medicale, dar și pentru prevenirea izbucnirii unor incendii în urma producerii a două accidente rutiere.
La aceste evenimente se adaugă șase misiuni de verificare a secției ATI de la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani, șase misiuni în sprijinul refugiaților din Ucraina și trei alte intervenții (deblocare uși, transport persoane supraponderale).
Primul eveniment s-a produs în dimineața zilei de 24 decembrie, pe raza localității Guranda, fiind implicat un singur autoturism. Două tinere de 21 și 23 de ani au fost rănite. Acestea au fost transportate la spital cu o ambulanță SMURD. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
Al doilea accident rutier a avut loc pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoșani, a doua zi de Crăciun. La fața locului a ajuns un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, care a intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu prin deconectarea bornelor de la autoturisme.
▪ stingerea a cinci incendii:
24.12.2022, într-o casă din Săveni. A ars tavanul din jurul coșului de fum. La caz au intervenit pompierii Stației Săveni.
25.12.2022, două case din localitatea Avrămeni au fost distruse într-un incendiu generat, cel mai probabil, de un coș de fum deteriorat. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit șapte pompieri militari de la Stația Săveni, mai bine de patru ore.
25.12.2022, în Cimitirul Eternitatea din municipiul Botoșani, unde ardea un copac. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise. Misiunea a fost efectuată de un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani.
26.12.2022, într-o locuință din Bajura. Din nefericire, în urma incendiului care a cuprins bunurile dintr-o cameră, o femeie de 86 de ani a decedat. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce mai multe materiale combustibile așezate lângă soba încinsă s-au aprins. Au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani.
26.12.2022, în localitatea Pleșcani. Au ars aproximativ 40 de tone de furaje. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind acțiune intenționată. Cazul a fost preluat de polițiști.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024