Este deja tradiție ca Zilele Eminescu organizate în fiecare an la Botoșani să fie deschise la Biblioteca Județeană ce-i poartă numele poetului nepereche. Iar astăzi, 13 ianuarie 2016, startul acestor evenimente cu încărcătură culturală deosebită, a fost dat printr-un eveniment inedit.
La acțiunea intitulată „Portretul artistului în tinerețe” au fost invitate mai multe cenacluri printre care ”Nichita Stănescu” ce aparține Ministerului Afacerilor Interne (MAI), coordonat de Lidia Obreadă, ”Luceafărul” din Hănești, coordonator Georgică Manole, ”Litera S” din Stăuceni, coordonat de Gabriel Atănăsoaie și ”Caietele lui Cain”, condus de Napoleon Ungureanu. Invitații speciali au fost Ionel Simota și Gheorghe Filip.
Printre acțiunile care au deschis Zilele Eminescu s-au remarcat un Fond documentar Eminescu cu o donație a lui Ion C. Rogojanu, ”Cultura română la ceas aniversar” cu Lidia Obreadă și Andrei Zaharia, ambii din cadrul Centrului Cultural al MAI.
A ajuns la Botoșani și Filip Gheorghe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Harghita care este cunoscut în toată țara pentru comunicatele de presă inedite pe care le emite către instituțiile mass media, în rime:
Varianta în versuri a unui comunicat:
“N-am fost eu reflectorizant
În schimb, am fost odorizant
Cu ţuică, vin, şi-un pic de bere,
De-aceea mă întreb, şofere:
Nu m-ai văzut, dar sunt uimit,
Cum, oare, nu m-ai … mirosit?!”
La evenimentul de la Biblioteca Județeană au mai participat și cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ale Penitenciarului Botoșani. Copii din cadrul cenaclurilor din județ, au recitat poezii, compoziții proprii. (G.E.)
CITEȘTE: Muzeul Județean de la Botoșani și-a dus comorile în China
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024