Cu o lună înainte de debutul celui mai important festival din Botoșani, organizatorii Zilelor Nordului au anunțat trupele care vor concerta în această vară la Darabani.
Festivalul Zilele Nordului a ajuns la a noua ediție, iar organizatorii promit că în acest an seria de evenimente se va ridica la nivelul impus de edițiile anterioare.
Programul festivalului respectă structura tradițională: concerte, excursii, tururi ghidate, ateliere și dezbateri, spectacole de teatru, proiecții de filme, expoziții și instalații, competiții sportive de Trail și MTB. La acestea se adaugă prima ediție a Campionatului Mondial de Borș Moldovenesc și o clacă deschisă pentru reconstruirea celei mai vechi școli sătești de stat din Moldova, potrivit Darabaneni.ro. Concertele din Poiană aduc atât formații care au mai cântat la Darabani, dar și nume noi.
Viața de Vie revine după ce a fosta una dintre trupele care au cântat la prima ediție a Zilelor Nordului. Adi Despot a declarat în 2014 că își dorește să revină la a X-a ediție a festivalului. Poate va reveni și la anul, dar iată că va ajunge în Nord la ediția din acest an.
The Mono Jacks și The Kryptonite Sparks sunt deja nume cunoscute fanilor festivalului, participând și la ediții anterioare. O prezență ce va crea multă emoție va fi cea formației Haydamaky. Ucrainenii au mai fost și ei prezenți la Zilele Nordului, în 2015, când au creat un show total, electrizând atmosfera.
Pe afiș se mai regăsesc trupa clujeană Zimbru, care a debutat în 2019 și care cultivă un stil ce combină muzica electronică, chitare tăioase și percuția. Programul va fi completat de bucureștenii de la Bucium, o trupă cu influențe rock, folk și ambiental simfonic. Nu putea lipsi din program nici muzica veche, lăutărească, ce va ajunge în nord grație Corinei Sîrghi și Tarafului lui Jean Americanu.
Organizatorii au scos la vânzare o mie de abonamente pentru cele trei zile de festival, care pot fi achiziționate de pe site-ul iaBilet.ro. Prețul unui abonament va costa până luni, 17 iulie, 195 de lei plus taxe. După această zi, prețul va fi de 245 de lei plus taxe. Vor putea fi achiziționate și bilete pentru o zi, care vor fi disponibile începând cu 1 august la prețul de 95 de lei plus taxe. Campingul și celelalte opțiuni de cazare se vor cumpăra separat, începând cu săptămâna viitoare la prețul de persoană de 25 de lei pe zi sau 60 de lei pe festival.
”E atât de multă lume în jur, sunt atâtea de explorat și de făcut, atât de multe lucruri de rezolvat pe Pământ, în orașele, în școlile și în spitalele noastre. Pe strada și casa noastră. În ce se cuvine să credem mai mult? În psihologia ca religie care ne învață să ne punem mereu pe primul loc? Sau în visul că, făcând o lume mai bună pentru toți, ea va fi mai bună pentru fiecare? Cum se dă această luptă între a face bine în jur și a face bine în noi înșine? Cine o câștigă și cum? Închinăm această ediție a Zilelor Nordului, a noua, #nouă”,
este mesajul organizatorilor ZN.
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024