În ședința ordinară de Consiliu Local de marți, 31 martie 2015 pe ordinea de zi a fost introdus și un proiect de hotărâre privitor la detaliile organizării manifestațiilor din calendarul Zilelor Municipiului Botoșani.
Aceste acțiuni vor fi segmentate pe zile, pe data de 23 aprilie având loc evenimentele specifice de la Biserica Sfântul Gheorghe iar de Ziua Muncii, partea de distracție.
”Am făcut o propunere către CL pentru aprobarea perioadei de 1 – 2 – 3 mai cu un buget de cheltuieli. Nu am stabilit locația pentru că vor fi manifestări pe toată raza municipiului Botoșani, lăsând executivului să definitiveze locurile în care să se desfășoare anumite manifestări. Am prevăzut o sumă de 50.000 de lei din bugetul local, propunere pentru consilieri, pentru a fi cheltuită în scopul manifestărilor menționate”, a declarat Cosmin Andrei.
Din această sumă, 15.000 de lei ar fi necesară pentru focuri de artificii iar diferența pentru scenă. Artiștii care vor concerta la Botoșani ar urma să fie plătiți din sponsorizări.
”Dacă aceste sponsorizări vor fi într-un cuantum semnificativ, nu vom cheltui nici suma de 50.000 de lei. Deci o folosim ca o variantă de rezervă. Rămâne la latitudinea consilierilor, vom vedea ce se decide astăzi”, a mai spus viceprimarul.
Nu se cunoaște deocamdată dacă evenimentul se va organiza în Centrul Istoric sau pe Pietonalul Unirii.
(G.E.)
CITEȘTE:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024