În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene.
Din anul 1992 şi în România, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice, dar şi situri sau zone mai puţin cunoscute care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg. Evenimentele culturale organizate cu acest prilej, se adresează tuturor cetăţenilor oferindu-le un mediu istoric atractiv ce favorizează comunicarea interpersonală. Apropierea faţă de patrimoniul cultural conştientizează sentimentul locuitorilor de apartenenţă la valorile ţării, ale regiunii, ale oraşului sau ale mediului rural şi îmbogăţeşte cunoaşterea diversităţii societăţii noastre, contribuind la o mai bună înţelegere mutuală între cetăţeni.
Patrimoniul cultural poate fi prezentat ca element catalizator pentru coeziunea socială şi promovarea responsabilităţilor cetăţenilor faţă de mediul natural şi mediul construit. Fiecare comunitate asociază patrimoniul cultural anumitor valori cu care se identifică.
În cadrul dezvoltării durabile, patrimoniul cultural constituie o resursă posibil a fi folosită şi în scopul creşterii prosperităţii locuitorilor.
Măiestria artizanilor s-a manifestat prin crearea unui patrimoniu aparte. Apoi, revoluţia industrială, a ultimelor două secole, a modelat natura, peisajul ţărilor europene care a devenind o componentă inseparabilă a vieţii şi, in acelaşi timp, a rezultat un patrimoniu arhitectural. Tema sub care se vor desfăşura evenimentele culturale în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului din România are în centru relaţia armonioasă dintre naturală, peisaj şi creaţia umană recunoscută cu valoare culturală - patrimoniu cultural.
In cadrul întâlnirii de lucru din octombrie 2016, la Consiliul Europei s-a recomandat pentru anul 2017 ca tema ZEP să se refere la legătura comunităţilor cu peisajul cultural şi protejarea patrimoniului cultural. S-a formulat tematica în termenii: "Patrimoniu cultural şi Natura: un peisaj al posibilităţilor" recomandând a se îndrepta atenţia spre : Patrimoniu - Natură, teritoriu, dezvoltare durabilă, biodiversitate, ameninţări majore, schimbări climatice.
S-a recomandat continuarea eforturilor din 2016 în vederea îmbrăţişării de către statele participante la programul pan european a acestei teme comune pentru ZEP urmînd succesului din ediţia anilor 2015 şi 2016.
Aceste considerente au constituit temeiul pentru propunerea acestei teme la evenimentele ediţiei ZEP desfăşurate în România .
Titlul temei este: „Patrimoniu cultural-Natura-armonii "
Tema a oferit posibilitatea iniţierii si organizării unui de evenimente culturale care să ilustreze contribuţia activă a comunităţii locale la gestiunea peisajului cultural şi a componentei sale patrimoniul imaterial sau material în raport cu mediui natural.
Beneficiile aduse de conservarea patrimoniului cultural, a îndeletnicirilor tradiţionale de utilizare a resurselor naturii, a măiestriei meşterilor creatori la dezvoltarea economică a comunităţii merită să fie nu numai recunoscută dar şi încurajată. Prin acestea, patrimoniul cultural nu este numai subiect pasiv de contemplare, ci participă sustenabil la viaţa comunităţii numai recunoscută dar şi încurajată, Prin acestea, patrimoniul cultural nu este numai subiect pasiv de contemplare, ci participă sustenabil la viaţa comunităţii.
Vizite ghidate la: expoziţiile muzeelor locale, la monumentele istorice conservate armonios în cadrul lor natural sau în cele a căror conversie s-au realizat spaţii publice, pot constitui atracţii educative pentru publicul tânăr.
Scopul evenimentelor Z.E.P este de a sensibiliza cât mai mulţi membri ai comunităţilor locale în privinţa cunoaşterii, respectării şi implicării în protejarea patrimoniului cultural cu semnificaţie identitară.
Cetăţenii obişnuiţi, care au cunoştinţe comune despre natură şi patrimoniul cultural constituie publicul ţintă al evenimentelor Z.E.P, Ambianţa naturală a unui monument sau a unui sit istoric permite o gamă largă de evenimente culturale şi educative pentru publicul tânăr.
Ca şi în anii precedenţi, Direcţia Judeţeana pentru Cultură Botosani, organism deconcentrat al Ministerului Culturii în teritoriu, are rolul de a coordona evenimente culturale cu prilejul Z.E.P, pe raza teritoriului lor de competenţă.
Astfel, vineri 15 septembrie 2017, ora 11:00 – Amfiteatrul Laurenţiu Ulici –Memorialul Ipoteşti are loc Lansarea brosurii –Monumentele noastre botoşănene- Ghid pentru proprietarii şi administratorii monumentelor istorice precum şi pentru autoritatile publice locale ,editat de Directia judeţeană de cultura Botosani cu sprijinul sponsorului S.C. Elsaco Electronic.
Deasemenea va avea loc si o dezbare cu tema Protejarea si promovarea patrimoniului cultural si natural al judeţului Botoşani la care vor participa factori interesati, autoritati publice ,O.N.G .
Sâmbătă, 16 septembrie 2017, Ziua Porților Deschise in cadrul institutiilor muzeale din judeţ.
Scopul evenimentelor Z.E.P este de a sensibiliza cetăţenii privind cunoaşterea şi respectarea patrimoniului lor cultural iar în cadrul temei, din acest an, de a evidenţia rolul prezervării cadrului natural între valorile tradiţionale cât şi cu semnificaţie europeană.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024