Discuţii aprinse la masa rotundă organizată cu ocazia apropierii Zilei Mondiale de Luptă Anti-SIDA din cauza discriminării la care sunt supuse persoanele seropozitive. Reprezentanţii Asociaţiei Tereza se străduiesc de 11 ani să elimine diferenţele dintre cei care trăiesc cu această boală şi cei sănătoşi, la capitolul angajări la un loc de muncă.
Luni reprezentanţi ai ONG-ului, ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), ai Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) şi tineri seropozitivi s-au adunat la sediul Crucii Roşii pentru a spune verde în faţă despre ipocriziile şi discriminarea cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. „
Eu nu vă pot descrie ce reacţie au avut nişte elevi când au aflat că unul dintre copiii care se aflau printre ei era infectat cu HIV/SIDA. Şi vreau să spun că am încercat acest experiment la un liceu teologic. Imediat cum îi spui unei persoane că cel care stă lângă el este infectat cu HIV/SIDA are o reacţie… nici nu pot să vă descriu. Însă pe partea cealaltă el susţine campanile noastre”, a mărturisit
Carmen Alexa, preşedintele Asociaţiei Tereza. Pe lângă aceste comportamente ale semenilor, oamenii seropozitivi nu pot nici să îşi găsească un loc de muncă. Potrivit reprezentanţilor organizaţiei non-guvernamentale, toate persoanele care au încercat să se angajeze au fost concediate pe motivul că boala pe care o au nu le permite să facă eforturi fizice sau intelectuale.
Ziua Mondială a Luptei Anti-Sida marcată la Botoşani cu pliante şi prezervative
Acestea sunt o parte dintre probleme cu care se confruntă un tânăr seropozitiv, care în prezent refuză să fie fotografiat de frică să nu fie recunoscut pe stradă şi blamat pentru o boală pe care a căpătat-o din vina unui sistem sanitar defectuos sau a unei greşeli a părinţilor. Astfel, cu ocazia zilei mondiale a luptei anti-SIDA, beneficiarii şi voluntarii asociaţiei Tereza vor ieşi pe stradă şi vor împărţi pliante şi prezervative la toţi trecătorii pe care îi vor întâlni în cale. „
Ziua de 1 decembrie nu e o sărbătoare pentru noi, ci un moment de bilanţ, unul de exprimare a solidarităţii cu o cauză – a persoanelor infectate cu HIV care au dreptul să trăiască demn, normal. (...). Suntem în 2011 şi ca în fiecare an numărăm câţiva beneficiari care ne-au părăsit şi astăzi, mai mult ca de obicei, ne gândim la ei şi la cei care nu au plătit pentru că i-au infectat”, a declarat
Carmen Alexa.
Elsa ŞEICA