Legendele spun că această icoană este vindecătoare, mărturiile credincioșilor fiind numeroase în acest sens.
Creștinii cinstesc astăzi ziua Zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul, însă la Mănăstirea Gorovei sărbătoarea mai poartă un nume: Ziua Icoanei.
Așadar astăzi, 23 septembrie, este sărbătorită Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Gorovei.
Se spune că în fața acestei Icoane a Sfântului Ioan Botezătorul s-a rugat stăruitor, pentru a zămisli un prunc, mama lui George Enescu, (Maria Enescu) fiica preotului Cosmovici.
Icoana de la Mănăstirea Gorovei este păstrată la mare cinste și atrage an de an mii de credincioși.
Legenda spune că, în urmă cu aproape trei secole, călugării de la Mănăstirea Dragomirna se osteneau să facă un adăpost pentru albine. Pentru că de zile în șir auzeau lângă un stejar troparul Sfântului Ioan Botezătorul, într-o zi au prins a săpa la rădăcină. Acolo au găsit icoana Sfântului.
Icoana este piatra de temelie a acestui sfânt aşezământ. Prin descoperirea minunată a acestui sfânt odor, s-a luat iniţiativa zidirii în poiana de la Gorovei a unui prim sfânt locaş de închinare. În fiecare an, de ziua icoanei, se adună mulţi credincioşi împreună cu un sobor numeros de preoţi şi diaconi.
Călugării de la Gorovei păstrează în evlavie ziua de 23 septembrie - Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, pe care o numesc și Ziua Icoanei. Pentru că zorii mănăstirii de la Gorovei au răsărit atunci când de la rădăcina stejarului a ieșit la lumină Icoana sfântă a ocrotitorului Ioan Botezătorul.
Pr. Teodor Ciurariu, de la Dorohoi, mărturisește că merge la Gorovei de pe când era copil.
”Aici la această mănăstire vin din copilărie, de mai bine de cincizeci de ani. Părinții mei, împreună cu noi, copiii, veneam aici de mai multe ori pe an. Întotdeauna aveam și avem folos duhovnicesc participând la slujbele de aici. Părintele stareț Teofil Arhimandritul ne așteaptă cu drag la fel ca în fiecare an. Praznic luminos tuturor celor care vor veni, bucurii duhovnicești celor ce se vor ruga Sfântului Ioan Botezătorul în ziua zămislirii sale,
Pr. Teodor Ciurariu
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 28 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Oana Sava
Nov 28, 2024
CUM se înțelege Otilia Bilionera cu soțul turc: Fac două nunți la anul
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024