Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad prin Sistemele de Gospodărire a Apelor Botoșani va organiza activități de conștientizare a importanței apei pe tot parcursul lunii martie.
Ziua Mondială a Apei este sărbătorită în România începând din anul 1993, fiind un eveniment sub egida Organizației Națiunilor Unite, al cărui slogan este în acest an ”Apă pentru pace”. Această zi subliniază implicit rolul esențial pe care îl are apa în istoria și evoluția popoarelor, dar și în menținerea stabilității globale. Când apa este limitată sau poluată, sau când oamenii au acces inegal la apă, tensiunile pot crește între comunități și țări.
Deși mai mult de trei miliarde de oameni din întreaga lume depind de apele care le traversează frontierele, doar 24 dintre state (din cele 153 de țări care împart râuri, lacuri și ape subterane cu vecinii lor) au acorduri pentru apa pe care o folosesc împreună. Din fericire, printre acestea se numără și țara noastră.
România a promovat dintotdeauna cooperarea pentru rezolvarea problemelor legate de resursele de apă. În acest sens, au fost negociate și sunt în implementare acorduri cu toate statele vecine, pe baza cărora se lucrează în comun pentru un management echitabil al apelor transfrontaliere.
De asemenea, România este parte a Convenției pentru protecția fluviului Dunărea, a convențiilor relevante ale Națiunilor Unite și a acordurilor cu Republica Moldova și Ucraina.
Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad prin Sistemele de Gospodărire a Apelor Botoșani, Iași, Vaslui și Galați organizeză activități de conștientizare a importanței apei, pe tot parcursul lunii martie în școli, licee și universități.
Totodată, pe tot parcursul lunii, angajații alături de voluntari organizeză acțiuni de igienizare la acumularea Curtești din județul Botoșani, la acumulare Căzănești și pe cursurile de apă Delea, Bârlad și Valea Seacă din județul Vaslui, plantări de arbori pe cursul de apă Bahlui din județul Iași și ecologizarea cursurilor de apă Bârlad, Rateș, Siret, Caina din județul Galați.
Cooperarea internațională în gestionarea apei devine un pas crucial către un viitor mai pașnic pentru toți locuitorii planetei.
Să păstrăm apele curate!, au transmis reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad.
(Comunicat de presă)
(foto: depositphotos)
Cursuri de instrumente de la Liceul de Artă la... Sala Polivalentă – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 02, 2024
Roți blocate și mașini RIDICATE de polițiștii locali: Șoferi amendați pe capete
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
ALERTĂ în această seară: Botoșănean rătăcit căutat de o armată de oameni, l-a găsit STS-ul
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Marius Budăi a transmis tranșant de ce botoșănenii trebuie să voteze masiv PSD – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024