Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani desfăşoară, în aceste zile, o serie de activităţi de destinate marcării, în preajma zilei de 10 mai, a “Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare”, marcată în acest an sub deviza “Unirea vocilor pentru conservarea păsărilor migratoare”.
Tema din acest an subliniază faptul că unirea eforturile autorităților guvernamentale și non-guvernamentale, a comunităților locale va contribui la identificarea siturilor critice pentru păsări, la o mai bună utilizare a componentelor biodiversității și la reconstrucția ecologică a siturilor degradate.
Majoritatea speciilor de păsări din România sunt păsări migratoare, care în timpul iernii migrează în Africa, bazinul Mării Mediterane, în sudul Asiei și chiar în bazinul Mării Negre. Primăvara, cele mai multe revin în emisfera nordică, unde găsesc temperaturi favorabile pentru reproducere și creșterea puilor. Alte specii de păsări migrează din zonele nordice ale Europei și din Siberia, pentru a ierna in România.
Păsările migratoare sunt deosebit de vulnerabile datorită faptului că migrează pe distanțe lungi, unele specii fiind dependente de zonele umede. De-a lungul rutelor de migrație, locurile de popas sunt vitale pentru hrana și odihna păsărilor.
Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani va marca acest eveniment prin acţiuni menite să arate necesitatea protejării păsărilor migratoare şi a habitatelor acestora, și anume: o acţiune de monitorizare a speciilor de păsări sălbatice din situl Natura 2000 “Acumulările Rogojești-Bucecea”, distribuirea de materiale informative tematice pentru sensibilizarea populației cu privire la importanța protejării păsărilor migratoare, acțiuni de informare și conștientizare cu elevi ai Școlii gimnaziale nr 2 Botosani și ai Liceului "Alexandru cel Bun" Botoșani.
In judetul Botoșani, în ariile de protecție specială avifaunistică incluse în Rețeaua ecologică europeană NATURA 2000, există 43 de specii de păsări migratoare nominalizate în Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice, ratificat de România, dintre care amintim: cormoranul mic, stârcul roșu, barza neagră, rața sulițar, ferestraș mic, cresteț cenușiu, lebăda, sitar de mal.
“Dorim să atragem atenţia opiniei publice asupra necesităţii protejării păsărilor migratoare şi a habitatelor acestora. Pe teritoriul judetului Botosani, de-a lungul râului Prut si a lacului de acumulare Stânca Costesti, există unul dintre cele mai importante culoare de migrare a păsărilor sălbatice din estul Europei, tranzitat de zeci de specii de păsări migratoare..”, a declarat directorul executiv al APM Botoşani, dl. Eugen Mateciuc.
ACUM: „Vindecătorii” Botoșaniului pentru Parlamentul României în direct la Botoșăneanul TV – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Schimbare radicală a vremii anunțată de șefa ANM
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Doi tineri au fost reținuți de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
„Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului: Semnificațiile zilei de 14 noiembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Botoșănean dispărut în Italia după ce s-a lovit la cap într-o benzinărie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024