Astăzi se împlinesc 203 de ani de la înființarea Poliției Române, iar ziua specială a fost marcată și la Botoșani pe Pietonalul Unirii din municipiul reședință.
O parte din tehnica din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) le-a fost prezentată copiilor veniți în număr mare la eveniment. Este vorba mai ales de tehnica folosită de Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) și Serviciul Criminalistic.
De asemenea, polițiștii rutieri au ajuns în zonă cu autospecialele cu care intervin pe drumuri. Iar pentru prima dată a fost adusă și o motocicletă BMW aflată în dotarea IPJ Botoșani de la finalul anului 2024. Reprezentanții IPJ fac demersurile pentru omologare pentru a putea fi folosită.
De altfel, motocicleta a fost una dintre „atracțiile” de pe Pietonalul Unirii, întrucât numeroși copii au dorit să facă poze. Și mascații i-au „cucerit” pe copiii veniți de la diferite unități de învățământ.
În zona amintită a ajuns conducerea IPJ Botoșani, cms.șef Tudor Costîn, adjunctul său, cms șef Ioan Aniței, și președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), Eugen Graur.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
„Ca în fiecare an, am ales să sărbătorim Ziua Poliției Române în mijlocul comunității. Este un prilej bun nu doar de a sărbători cei 203 ani de la înființarea Poliției Române și activitatea structurilor din această perioadă, ci și un bun moment de a mulțumi tuturor polițiștilor pentru faptul că în fiecare zi cu profesionalism, devotament, curaj și implicare îți desfășoară fiecare misiune, indiferent că sunt polițiști de Ordine Publică, de Investigații Criminale, Acțiuni Speciale, întotdeauna au fost primii în fața pericolului. Profesia de polițist este una frumoasă, dar și grea, care implică foarte multe riscuri, riscuri pe care polițiștii și le-au asumat pentru că au înțeles că aceasta este menirea lor. Astăzi le mulțumim și le urăm «La mulți ani!»
Polițiștii au fost pe Pietonalul Unirii în intervalul 12:00 – 14:30. Tot astăzi au fost avansați înainte de termen 11 polițiști, care s-au remarcat prin modul profesionist în care și-au îndeplinit misiunile.
Proiectul USR care i-ar scuti pe angajații bolnavi de drumuri și birocrație, respins de PSD și PNL
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
ANUNȚ Primăria comunei Mihai Eminescu privind măsurile pentru curățenia publică din luna aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Ziua Poliției la Botoșani cu mascați și o nouă achiziție care i-a „cucerit” pe copii – VIDEO
Oana Sava
Mar 25, 2025
Polițiști de la Botoșani avansați în grad de ziua lor
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile