1 Decembrie n-ar trebuie să fie singura zi din an în care autorităţile locale înalţă în centrul oraşului steaguri noi şi vii colorat. În timpul anului instituţiile publice, şcolile, spitalele sau partidele politice trebuie să aibă la intrare câte un drapel al României şi unul al Uniunii Europene. Dacă în anii anteriori acest aspect lăsa de dorit, în 2011 o parte din greşelile de acest gen au fost corectate. Unele chiar în preajma Zilei Naţionale a României.
Potrivit legislaţiei în vigoare, dar şi a spiritului patriotic de care ar trebui să dea dovadă conducătorii instituţiile publice, acestea ar trebui să aibă atât la intrare steagurile României şi Uniunii Europene. Cu toate acestea, sunt câteva clădiri care au rămas indiferente la capitolul drapele. De exemplu,
o parte din oficiile poştale din Botoşani, gara, autogara, sediul Inspecţiei Sanitare nu şi-au arborat steaguri, deşi au montate suporturi.
De asemenea, la alte unităţi de stat se poate observa că deşi sunt ridicate stindarde, acestea sunt decolorate, murdare sau răsucite complet. În această situaţie sunt Şcoala 11, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Centrul de Transfuzie Sanguină sau, poate spre surprinderea unora, sediul Partidului România Mare. Acolo nu este arborat nici un steag. Mai mult, la balconul clădirii sunt atârnate nişte ornamente şterse în culorile roşu, galben şi albastru, care nu fac onoare drapelului sau ţării.
Restul clădirilor în care îşi au biroul directori ai unor instituţii publice se pot mândri de Ziua Naţională cu stindarde nou-nouţe, cărora încă li se văd urmele cum au fost călcate şi împăturite special pentru această zi de 1 Decembrie.
Elsa ŞEICA
CITEŞTE ŞI:
Drapele arborate de mântuială la unele instituţii din Botoşani – GALERIE FOTO