Aceste scenarii au stârnit revoltă în rândul părinților care au fost sunați, motivația fiind că unitățile de învățământ nu vor avea bani pentru plata facturilor la energie sau căldură.
„Ei fac economii la școli și își măresc salariile? Și transferă cheltuielile de la școli, pe domiciliile copiilor? Economia e doar pentru stat?”, se întreba retoric o mămică din municipiu care a arătat că nici măcar nu poate să conceapă o eventuală revenire la școala online.
Îngrijorare ar exista și în rândul cadrelor didactice care susțin că după doi ani de pandemie, încă unul în online ar duce la „pierderea copiilor” care abia încep să se readapteze la condițiile de la clasă.
Aceste zvonuri au ajuns până la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani. Șeful acestei instituții a transmis că nu există nici un document oficial privitor la închiderea școlilor.
„În acest moment sunt doar speculații, am văzut și eu în rândul părinților, chiar. Dar nu se pune problema de așa ceva. Eventual dacă va fi o măsură, probabil va fi o măsură națională, generală pentru toată lumea. Dar nu cred să fie vorba de așa ceva, mai ales și după declarațiile dlui președinte Iohannis care a spus că suntem în grafic cu toate cheltuielile și stăm bine din punct de vedere energetic”,
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general
La începutul săptămânii viitoare, toți inspectorii școlari generali au fost convocați la o ședință tehnică la Ministerul Educației, unde probabil va fi abordată și această discuție.
„Săptămâna viitoare avem programată o ședință la minister, cu toți inspectorii școlari generali din țară și probabil ne vor fi aduse clarificări și îndrumări despre ce vom face în perioada următoare”,
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general
Primarul Cosmin Andrei susține că la acest moment Primăria dispune de resursele financiare necesare pentru plata facturilor la unitățile de învățământ din municipiu.
„Nu există niciun motiv de îngrijorare. Nu vor fi niciodată școlile în întuneric și în frig. Avem tarife foarte bune la energia electrică și la energia termică, în raport cu cele care sunt pe piață. Contractele sunt semnate în urmă cu ceva timp pentru energia electrică și avem un tarif foarte bun, fiind o achiziție integrată cu toți consumatorii pe care-i are Primăria Botoșani și instituțiile subordonate, inclusiv unitățile de învățămân, achiziție făcută prin Zona Metropolitană, în urma unor demersuri prin Bursa Română de Mărfuri”,
Cosmin Andrei, primar
Nici în privința agentului termic la acest moment nu se preconizează o incapacitate de plată din partea Primăriei.
Edilul șef dă asigurări că școlile vor fi deschise.
„La energia termică tarifele sunt plafonate și prețul a avut o indexare cu 20% în luna august care nu pune probleme deosebite în acest moment pentru a fi îngrijorați părinții cu utilitățile instituțiilor de învățământ. Avem un preț pe megawatt foarte bune față de condițiile de pe piață, la unii furnizori chiar de patru ori mai mare. Iar la energia termică, de asemenea, avem un preț foarte bun pe care-l avem până în luna noiembrie”,
Cosmin Andrei, primar
La acest moment, populația dar și mediul economic așteaptă normative de la nivel guvernamental privitoare la criza energetică care a lovit Europa.
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024