Mai multe indicatoare amplasate în zona Loturi Enescu în apropierea municipiului Dorohoi au fost furate, potrivit Vocea Dorohoiului.
La cererea autorităților județene, municipalitatea a fost atenționată să amplaseze indicatoare rutiere, pentru a limita accesul populației în zonele de câmp. La o inventariere trei indicatoare cu semnul rutier Accesul Interzis au dispărut peste noapte. Toate indicatoarele din municipiu sunt trecute pe inventarul unei angajate a Direcției Edilitare, care nu vrea să ajungă să fie pusă în situația de a plăti pagubele.
”Au fost furate trei indicatoare, azi le-am pus și peste noapte au fost furate. Sigur pentru stâlpi au fost luate”, a spus angajata.
Poliția Locală și Poliția municipiului Dorohoi nu a fost sesizate deocamdată de acest caz.
”Drumurile care sunt în câmp trebuie să fie semnalizate. Dacă au dispărut indicatoarele, vom lua măsurile legale”, a precizat Lucian Topalagă, viceprimarul municipiului Dorohoi.
Din informațiile primite de la Poliția comunitară, ceea ce se știe sigur este că pe străzile din oraș, o parte din indicatoare au fost scoase de constructor pentru reabilitarea stradală și ar trebui puse înapoi până la terminarea proiectului, dar de indicatore furate nu se știe nimic.
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Marcel Ciolacu vine cu explicații în privința impozitării banilor trimiși între rude
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Andrei Olariu, pompierul din Botoşani care a transformat durerea în curaj
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Haosul din fața școlii și nervii din trafic: Mașini blocate și trotuare pline de zeci de părinți
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile