Școlile botoșănene continuă să încânte cu activități extrașcolare care aduc o pată de culoare municipiului Botoșani.
Grație imaginației profesorilor coordonatori și entuziasmului demonstrat de elevi, aceste activități implică tinerii în a-și petrece timpul liber în mod cât mai constructiv. Și, încântă ochii trecătorilor.
În jur de 20 de elevi de la Școala Gimnazială Elena Rareș Botoșani și Liceul de Artă Ștefan Luchian au înfrumusețat una dintre intrările în parcul Primăriei.
Este de fapt o activitate în continuarea proiectului devenit tradiție an de an la 1 Martie - Primăvara în ramuri când copacii sunt împodobiți de copii cu mărțișoare de tot felul.
Proiectul a fost gândit de Claudia Hârtie și Loredana Șușter de la Școala Gimnazială Elena Rareș și de la an la an s-a bucurat de un succes tot mai mare, adunând noi unități de învățământ participante.
Claudia Hârtie, prof. Școala Gimnazială Elena Rareș
„Noi ne-am gândit să facem această alee pe 1 martie dar a plouat și a fost frig și atunci am amânat inițiativa pentru «Săptămâna Verde». Am realizat un ștergar moldovenesc împreună cu copii și doamne profesoare de la Liceul de Artă. S-au implicat doamnele profesoare Genoveva Dolhescu și Adina Strugariu. Este vorba despre un ștergar moldovenesc și acum înainte de Paști am vrut să realizăm neapărat la acest ștergar. Ne-am gândit cumva la acel coș pentru sfințit în Noaptea de Înviere”,
Botoșănenii care au trecut deja prin zonă s-au arătat încântați de ștergarul tradițional pictat de copii și au cerut cp toate intrările în parc să arate la fel.
Elevii au folosit vopsea permanentă și an de an vor reveni pentru ca desenul să-și păstreze strălucirea actuală. Motivele tradiționale ar putea fi extinse în întreg parcul în funcție de posibilitățile financiare pentru achiziția vopselelor dar și de timpul elevilor.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024