La două zile de la încheierea SummerFest 2013 Primăria Botoşani a emis un comunicat concluziv al manifestării. În acesta se precizează că la Festivalul Verii au participat 6.000 de oameni joi, 18.000 vineri şi câte 30.000 sâmbătă şi duminică, ceea ce adunat înseamnă 84.000 de oameni.
„Festivalul a fost deschis vedetelor naţionale, precum Angela Similea, Ovidiu Komornyik, Nicole Cherry, Corina, Voltaj, Alessia sau Puya, dar si artiştilor locali. Peste 300 de artişti locali ne-au încântat de la teatru la muzică, de la demonstraţii sportive, până la trupe de dans. Acest eveniment este un succes mult mai mare, încât a fost realizat doar prin contribuţia sponsorilor, a partenerilor media şi asociativi”, se menţionează în comunicatul trimis de
Primăria Botoşani.
În acesta nu se citează vreo sursă pentru estimarea numărului de spectatori. Totuşi, faţă de anul trecut se remarcă un regres, atunci organizatorii făcând public 100.000 de participanţi.
Populaţia municipiului Botoşani stabilită la ultimul recensământ este de 106.847 locuitori, iar spectatorii anunţaţi de municipalitate a ajuns subiect de ironii inclusiv pentru Călin Goia, solistul vocal de la Voltaj.
CITEŞTE ŞI:
Şi solistul de la Voltaj face mişto de numărul spectatorilor anunţat de Primărie
„Suntem mândri să avem în Botoşani o astfel de dinamică culturală şi artistică. Toate instituţiile culturale şi asociaţiile care au contribuit la activităţile din cadrul programului nostru au arătat că Botoşaniul rămâne un oraş care iubeşte cultura şi arta”, se specifică în amintitul comunicat.
Prin intermediul acestuia se mulţumeşte sponsorilor, care au făcut posibil organizarea evenimentului fără nici o finanţare din bugetul local.
„Am demonstrat astfel că primii care îşi doresc acest eveniment sunt botoşănenii. Întreaga acţiune s-a bucurat de un real succes”, se arată spre finalul comunicatului, în care se aduc mulţumiri şi presei.
CITEŞTE ŞI:
Ploaie de amenzi după Summer Fest pentru scandal, beţii şi injurii