Județul Botoșani a făcut obiectul celebrei emisiuni de investigații a postului Pro TV. Ceea ce Botoșăneanul, dar și alte publicații locale scriu de ani de zile, a fost spus răspicat și de realizatorii de la București.
Astfel, județul din nord-estul României a devenit unul dominat de asistați social, în care nici măcar un sfert din locuitori nu lucrează, deși la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă între 500 și 1.000 de locuri de muncă sunt disponibile săptămână de săptămână. Aceasta și pentru că între locuitori și partidul aflat la putere și care a condus practic județul în cea mai mare perioadă de după revoluție s-a perfectat practic un pact invizibil, în care, pentru voturi, se acordă ajutoare sociale cu nemiluita care garantează social-democraților perpetuarea la putere, iar județului... sărăcia. În tot acest tablou sumbru, intervievat, președintele Consiliului Județean Botoșani a avut din nou o prestație jenantă. În condițiile în care din vara lui 2016 nu se derulează efectiv nici o singură nouă investiție de amploare, marile realizări limitându-se maxim doar la noi proiecte,s-au făcut o mulțime de mitinguri de către șoferi din cauza drumurile execrabile, Costică Macaleți le-a vorbit reporterilor Pro TV despre sfinții născuți la Botoșani. Aceasta pentru că nici măcar nu a fost în stare să răspundă la o întrebare simplă: câți șomeri sunt la Botoșani?
Botoșaniul este pus în antiteză cu alte județe, precum Bihorul, acolo unde conducătorii au reușit să acceseze programe europene uriașe și să schimbe considerabil în bine viața locuitorilor. Ceea ce în 28 de ani de la revoluție s-a putut face în alte părți din România, nu s-a putut însă și la Botoșani.
Redăm mai jos textul original de la Pro TV cu precizarea că intertitlurile ne aparțin:
Oare ce ar spune cei care au unit România acum o sută de ani despre noi? Despre cum ne-am dezvoltat? S-ar mândri cu noi sau ne-ar certa?
Sunt locuri în țară de care toți trebuie să fim mândri.
Oradea este unul dintre ele. Comuna Ciugud, din Alba este un alt exemplu.
Și-a schimbat radical fața în 14 ani. În aceste locuri ar trebui să meargă politicienii, să ia lecții pentru a construi România următorilor 100 de ani.
Un alt atu al acestui loc sunt apele termale. Administrația a profitat și a construit un parc acvatic cu 22 de milioane de euro. Jumătate din fonduri europene, restul de la primărie. Și turiștii au început să vină. Anul trecut au fost peste 230.000.
Mulți turiști ajung aici cu avionul. Din ce în ce mai mulți.
Gheorghe Pasc, director aeroport: ”În 2016 am avut 41.000 de pasageri, în anul 2017 am avut 162.000. Și anul care urmează, 2018, cred că vom avea mai mult decât dublu. Depășim 300.000.”
Este motivul pentru care acum se construiește un terminal mai mare, cu 5 milioane de euro. Pista a fost deja refăcută cu 20 de milioane de euro. Bani europeni.
Linda Sereș, proprietar cafenea: ”Toamna și iarna asta am avut mai mulți turiști decât asta vara, de exemplu. Da. Am dublat numărul de meniuri în limba engleză.”
”E aeroportul. Sunt curse. Și unii au venit numai pentru că aveau curse directe și au zis hai să văd orașul asta.”
Linda are o cafenea în centrul orașului. Îi merge atât de bine, încât acum o deschide pe a doua.
Iar în clădirile istorice s-au amenajat hoteluri cochete, care sunt aproape tot anul ocupate. Renata Bodea este proprietarul unui hotel: ”Oradea a evoluat foarte mult în ultimii ani. Oricine vine și n-a mai fost în ultimii ani este foarte susprins de tot ce e s-a făcut aici. De la centru, clădiri, la obiectivele care au fost făcute.”
Ilie Bolojan, primar Oradea: ”Nu poți vorbi de dezvoltare dacă oamenii nu au locuri de muncă, dacă nu au câștiguri din care să plătească utilitățile să întrețină familia și să se simtă bine în localitățile respective. Am dezvoltat 3 parcuri industriale”
La marginea orașului, pe locul unde creșteau boscheți, primăria a tras utilități cu fonduri europene și a pus la dispoziția investitorilor terenuri. Iar investitorii au adus aici peste 200 de milioane de euro și au angajat peste 8.000 de oameni.
O fabrică produce din aluminiu piese pentru cele mai importante nume din industria auto. Remus Cotuț e director: ”Clienții noștri... vin în România. Și au așteptări destul de mici, pentru că se gândesc la România ca la o țară subdezvoltată și pleacă de aici superimpresionați.”
În fabrică lucrează 1300 de oameni. Sunt aduși cu microbuzele și beneficiază de o masă caldă pe zi. Iar de pe urma lor primăria câștigă.
Anul trecut, 40 de milioane de euro au ajuns la primărie din impozitul pe salariile angajaților din Oradea. Banii se reinvestesc.
Iar din toamnă, primăria va plăti cazarea și transportul elevilor care ajung în școlile profesionale din oraș, pentru a școli mâna de lucru pentru parcurile industriale. Sunt parte din măsurile care transformă pe zi ce trece Oradea într-un oraș european, în care oamenii trăiesc decent într-o Românie care funcționează.
Este și motivul pentru care puțin părăsesc acest loc pentru un job în străinătate. Altfel stau lucrurile în estul țării.
Înapoi în Botoșani. Lozna arată altfel față de satele județului. La tot pasul au fost ridicate case mari, dar... goale. Într-o mașină prăfuită primarul ne face un tur.
Sunt casele construite de sătenii care muncesc în străinătate. Acasă au rămas bătrânii și copii.
Alex Dima: ”În Lozna, peste 30 la sută din săteni sunt plecați peste graniță și sunt singura sursă de trăi pentru cei care au rămas aici. Și construiesc astfel de case care stau pustii. Fiecare construcție ascunde o poveste dramatică.”
Maria Cică a crescut singură. Ba mai mult, și-a crescut și cele două surori. Părinții sunt plecați în Italia. Maria a mers la facultate, are diplomă de profesor, dar nu are unde să lucreze. În satele din jur sunt prea puțin copii.
Soțul lucrează în Germania la cules de sparanghel. Și astfel de povești întâlnești aici la tot pasul. Și în Dersca, o altă comună, mai bine de o treime dintre săteni sunt plecați. Într-o altă casă, o mama își crește copiii cu banii trimiși de soț din Anglia.
Academia Română atrage atenția că migrația șocantă din ultimii ani are efecte distructive asupra economiei și societății românești. Politicienii sunt însă prea ocupați să țină cont de aceste avertizări.
În Botoșani, din 450.000 de locuitori, doar 20 la sută au de lucru. Peste 13.000 de oameni trăiesc din mila statului.
Familia Ripiceanu trăiește într-o casă pe care nu are acte, în satul Corlăteni. De apă și canalizare nu s-a auzit prin aceste locuri. Nu au curent electric.
L-am întrebat pe președintele Consiliului Județean câți șomeri și mai ales câți oameni fără muncă sunt în Botoșani. Nu știe.
Locuri de muncă ar fi. Mulți ajung la oficiul forțelor de muncă nu pentru angajare, ci pentru a primi dovada că își caută de muncă, dovadă pe care o prezintă mai apoi primăriilor, pentru a primi ajutor social.
Mihai Tincu este directorul unei fabrici de confecții. Lucrează pentru nume mari din industria modei: ”Eu aș angaja mâine 200 de oameni. Dar de unde să îi iau. Și nu numai eu. Toți cei din confecții.”
Și din nou, aceeași poveste. Lipsa drumurilor ține acest colț de lume izolat și-l condamnă la sărăcie. Investiții în zonă s-au făcut. Dar de multe ori fără cap.
Flămânzi. Satul din care a pornit răscoala de la 1907. În 2004, satul a devenit oraș, pe 1 aprilie.
Străzile orașului sunt pline de căruțe, iar centrul arată jalnic, ca după bombardament. Primarul susține că în zonă s-au făcut investiții de 6 milioane de euro. S-au asfalt 10 km de străzi și s-a construit un centru de afaceri cu 700.000 de euro.
Am intrat în centru de afaceri cu administratorul Mihai Ștefănucu. Centrul a fost gata în 2014. E pustiu și plin de praf.
Din toată clădirea un singur birou este deschis. În rest, nimic. Locul e închiriat, într-adevăr, de firme din oraș, dar cu o chirie modică de doar 1 euro pe metrul pătrat, pe an. E o formulă prin care primăria demonstrează că locul funcționează, pentru a nu fi obligată să dea înapoi banii europeni.
În același proiect european au fost instalate și 49 de camere de filmat prin tot orașul.
Cu viceprimarul Ioan Guraliuc am pătruns în centrul de comandă, locul din care cineva ar trebui să supravegheze tot ce mișcă în Flămânzi. Nu e nimeni și deocamdată poliția nu vrea să le preia în administrare.
Aici ar trebui să se recreeze și culturalizeze flămânzenii. Locul are utilitate doar în alegeri. Viceprimarul nu știe exact câți bani s-au investit aici. Locul, oricum, trebuie să intre din nou în reabilitare.
Orașul are și blocuri, învăluite într-un fum înecăcios. La bloc oamenii se încălzesc cu sobe și pun pe foc ce au la îndemână.
Și în astfel de condiții trăiesc mai toți locatarii din blocurile orașului Flămânzi. Sunt oameni dependenți de mila autorităților, care împart ajutoare sociale și ii pun să voteze.
La parter, un alt locatar mă invită în garsonieră. Nu are lumină și nici apă. Este o frântura din viața unui oraș în 2018.
Impozitul la oraș e mai mare. Acesta a fost motivul pentru care 40 de comune au fost transformate în orașe în 2004. Să vină bani la buget. Pentru oameni nu s-a făcut nimic.
La Flămânzi, cu un milion de euro s-a construit o statuie în centru și s-a amenajat un muzeu, care prezintă într-un mod idilic viața țăranilor de la 1907, imagine care nu are de-a face nici cu viața de atunci nici cu cea de acum.
CLICK PENTRU VIDEO
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
