Medicii îi recomandaseră o corecţie chirurgicală pentru leziunile coronariene şi valvulare şi, pentru efectuarea acesteia, l-au trimis la un pneumolog şi un stomatolog, pentru a obţine un preaviz pentru starea de sănătate.
Este vorba despre o suspiciune de malpraxis de la Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon“ din Iași. Sora unui bărbat de 73 de ani îl acuză pe un medic de la Clinica de chirurgie maxilo-facială din cadrul spitalului ieşean de neglijenţă în serviciu.
În 2011, Mihai Gora, în urma unui tratament dentar, a decedat după 10 ore, în spital. Concluziile medicale au fost controversate. Bărbatul ar fi murit după ce coloana cervicală i-a fost ruptă.
Potrivit Ziarul de Iași, plângerea făcută de Lucreţia Gora la CEDO se referă la moartea subită a fratelui său, Mihai Gora, de 73 de ani, care a avut loc la 31 august 2011 la Spitalul Clinic de Urgenţe Sfântul Spiridon Iaşi. După cum susţine aceasta, dar şi actele medicale, moartea bărbatului ar fi survenit la câteva ore după o intervenţie stomatologică.
Plângerea penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a fost depusă de Lucreţia Gora pe 1 septembrie 2011.
Medicul acuzat este Hamwi Saad de la acest spital.
Potrivit dosarului, anterior bărbatul fusese la un control pentru problemele cardiace de care suferea. Diagnosticul pus: „angină pectorală cu prag mic de efort, cardiopatie ischemică cronică cu leziuni tricoronariene, boală aortică severă, insuficienţă mitrală grad II, calcificare inel mitral“. Medicii i-au recomandat o corecţie chirurgicală pentru leziunile coronariene şi valvulare, şi pentru efectuarea acesteia l-au trimis la un pneumolog şi un medic stomatolog, pentru a obţine un preaviz pentru starea de sănătate.
„Cauza morţii, fractură de coloană“, la dentist
Potrivit datelor de la dosar, Mihail Gora a fost supus unor analize. În foaia de observaţie se precizează că ar fi fost reevaluat cardiologic în 29 august 2011 şi i s-ar fi dat aviz pentru efectuarea intervenţiei.
O zi mai târziu, pensionarul a intrat în sala de operaţie. I s-a făcut o anestezie locală cu două fiole de xilină, şi a urmat intervenţia, care a durat jumătate de oră. Intervenţia a fost efectuată de medicul Hamwi Saad. După ce a ajuns în salon, Mihai Gora a început să se simtă rău şi a fost transferat la UPU, unde a decedat după 10 ore.
Cauza decesului: „Stop cardio-respirator neresuscitabil, edem pulmonar acut“. Imediat, sora pacientului, Lucreţia Gora, a depus o plângere împotriva medicului care a tratat afecţiunea stomatologică, dar şi la adresa personalului medical care l-a avut în grijă.
Potrivit necropsiei „moartea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa edemului medular cervical masiv după fractura de coloană cervicală, survenită pe fondul unei patologii severe anterioare (...). Fractura coloanei cervicale se putea produce fie în cadrul unor manevre stomatologice (prin hiperflexie cervicală posterioară) şi a fost favorizată de osteoporoza de vârstă, fie prin mecanism de cădere de la acelaşi nivel, urmând ca ancheta să stabilească între cele două eventualităţi“.
Materialul complet AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024