Cadavrele a trei bărbaţi au fost găsite, noaptea trecută, pe o stradă.
Totul s-a întâmplat pe strada Gheorghe Doja din Focşani. Martoii susţin că mai mulţi indivizi i-au atacat pe cei trei cu furci şi topoare, lăsându-i fără suflare pe caldarâm. În afară de cei trei bărbaţi decedaţi, o femeie de 44 de ani, care a fost înjunghiată în zona toracelui, a murit la spital.
Cele trei persoane decedate au fost căsăpite cu toporul, în urma unui conflict care a implicat două familii de rromi.
Femeia de 44 de ani, înjunghiată, este mama şi respectiv soţia a doi dintre bărbaţii ucişi.
"Evenimentul s-a produs noaptea trecută, între membrii a două familii care nu au mai avut conflicte în trecut. În momentul de faţă sunt patru persoane decedate, trei bărbaţi şi o femeie. Toţi agresorii au fost identificaţi.
O parte dintre ei sunt audiaţi, alţii urmează să fie aduşi la audieri", a declarat Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea.
Jurnaliştii locali susţin însă membrii celor două familii ar mai fi avut conflicte în trecut, cel de azi noapte pornind, se pare, de la o femeie.
"În Focşani nu există clanuri, ci familii de rromi, care, în baza legilor lor, îşi dispută anumite probleme. Iar acest grav incident este fără precedent în municipiu", a declarat la Antena 3 primarul Focşaniului, Cristi Misăilă.
Edilul a mai spus că se iau măsurile necesare, însă "nu putem să punem paznic la fiecare familie de rromi". (Sursa: Observator)
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024