(P) Certificatele energetice sunt acele documente care atestă eficiența energetică a clădirilor. Imobilele sunt încadrate într-una din cele 7 clase energetice, unde A este cea mai bună clasă, iar G este cea mai slabă.
În cazul construcțiilor din clasele superioare (mai eficiente energetic), valoarea facturilor lunare pentru întreținere (încălzire, iluminare, ventilare sau răcire) vor fi mai mici comparativ cu imobile similare dintr-o clasă energetică inferioară, astfel că prețul de vânzare sau închiriere poate fi mai mare.
În rândurile ce urmează, persoanele care urmează să achiziționeze un certificat de performanță energetică pot descoperi informații utile, de care trebuie să țină cont în demersul pe care îl vor iniția.
Pentru început, important de știut este că proprietarii de imobile trebuie să facă o serie de copii după câteva acte ale clădirilor pe care le dețin, pe care ulterior să le pună la dispoziția acelor auditori atestați de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cu care doresc să contracteze serviciul de emitele a certificatului de performanță energetică.
Aceste acte trebuie să conțină informații esențiale despre clădiri, specialiștii folosind pentru calcule date obținute din actele construcției și informații extrase prin măsurători și observații la fața locului (la clădire).
Sunt necesare informații începând de la poziționarea geografică și până la suprafața construită, suprafața utilă, materialele folosite pentru ridicarea pereților, materialele folosite pentru realizarea geamurilor, dar și tipul de încălzire: de la un agent termic public sau prin intermediul unei centrale proprii etc.
Cele mai puține acte sunt necesare pentru apartamente, fiind suficientă doar o copie după schița de la cadastru.
Certificatele energetice au devenit obligatorii din 2013.
În România aceste documente sunt reglementate prin Legea nr. 372/2005 republicată – privind performanța energetică a clădirilor, dar și prin Legea nr. 159/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 - privind performanța energetică a clădirilor.
Mai mult, trebuie luată în considerare și Ordonanța nr. 13/2016 a Guvernului României pentru modificarea și completarea Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor.
În ceea ce privește prețurile pe care solicitanții trebuie să le plătească pentru obținerea certificatelor energetice, ele sunt relativ mici.
Desigur, fiecare specialist atestat poate să-și stabilească liber onorariile cerute, dar (de exemplu) în București în general prețurile pentru certificatele energetice la apartamente nu depășesc 200 lei, iar actul se poate elibera chiar în aceeași zi de când s-au primit documentele clădirii și s-a făcut vizita la imobil pentru măsurători.
Certificatele energetice sunt valabile timp de 10 de ani din momentul în care au fost emise.
În situația în care proprietarii aduc îmbunătățiri imobilelor pe care le dețin, indiferent dacă este vorba despre schimbarea sistemului de termoficare, înlocuirea geamurilor clasice cu unele din termopan sau achiziționarea unei centrale termice, se poate solicita contra cost un alt certificat de performanță energetică și mai curând.
Important de menționat este faptul că o dată cu îmbunătățirile din cadrul unui imobil, auditorii energetici atestati au posibilitatea de a încadra proprietățile într-o clasă energetică superioară, proprietarii fiind avantajați dacă vor să vândă sau să închirieze.
Dacă certificatele energetice sunt absolut necesare pentru clădirile rezidențiale, așa cum sunt vilele individuale sau apartamentele, pentru clădirile de birouri, spitale, restaurante, hoteluri, școli etc, există și excepții de la regulă care trebuie cunoscute.
De exemplu, pentru spațiile care urmează să fie folosite numai în regim temporar (cel mult 2 ani), aceste documente nu sunt obligatorii.
În același timp, certificatele nu trebuie obținute nici de către reprezentanții lăcașurilor de cult și nici de către cei care au în proprietate clădiri cu importanță istorică sau arhitecturală aparte.
Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Gigi Becali, prima REACȚIE după ce FCSB a pierdut la Botoșani: De ce să fiu supărat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024