Adjunctul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Ioan Aniței, a fost prezent marți, 20 iunie 2023, la inaugurarea camerei de audieri din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).
Este o cameră specială dotată cu tehnologie de ultimă generație unde copiii abuzați sunt audiați într-un mediu prietenos.
„Apreciem în mod deosebit maniera profesionistă în care a fost abordată această problematică. Dacă antevorbitorii mei și-au dorit să nu fie folosită (n.r. camera de audieri) eu îmi doresc să se investigheze toate suspiciunile și să nu se confirme nimic”
Ioan Aniței, împuternicit adjunct al șefului Inspectoratului.
În continuare, adjunctul Poliției a evidențiat importanța asistenților sociali în astfel de cazuri:
„Să nu lăsăm cazuri neinvestigate, să nu le lăsăm trecute cu vederea. Să antrenăm în această activitate toate UAT-urile prin reprezentanții pe care îi au pe asistență socială, să sesizeze orice faptă. Colaborăm prin Parchetul pe lângă Tribunalul Botoșani unde avem procuror specializat în acest domeniu, prin lucrătorii noștri care au abilitățile de investiga un astfel de caz. De ce să nu recunoaștem? Sunt niște infracțiuni care se petrec în liniște, fără martori, fără nimic și necesită o anumită abordare”
Ioan Aniței, împuternicit adjunct al șefului Inspectoratului.
Camera de audieri a fost realizată grație unei colaborări între DGASPC Botoșani, Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina și Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO).
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024