SC Fotbal Club SA, societatea pe care timp de mai mulţi ani şi-a desfăşurat activitatea echipa fanion a judeţului, are datorii de 3,9 milioane lei la bugetul de stat. Fiscul nu prea mai are cum să recupereze banii deoarece întreaga activitate a clubului s-a mutat pe o asociaţie.
Un milion de euro datorii la stat, încă aproape pe atît la patronul Elsaco
Societatea Fotbal Club Botoşani, cea care timp de patru ani a fost afiliată la FRF, este în prezent în insolvenţă. Din cauza datoriilor foarte mari, chiar fostul acţionar majoritar Valeriu Iftime, a cerut falimentul societăţii pentru o datorie de 3,6 milioane de lei. Practic, acesta a tot împrumutat firma cu bani. „Fosta societate are datorii atât către stat cât şi către acţionari. Spre exemplu datoriile către mine sunt de 3,6 milioane de lei, bani pe care nu îi voi vedea niciodată. E clar că o astfel de companie nu are nici un viitor şi de aceea am cerut insolvenţa. Orice firmă care investeşte se gândeşte să recupereze măcar o parte din bani. Eu acum îi declar pierduţi deoarece nu îi mai pot recupera. Cheltuielile la această societate sunt mult mai mari decât veniturile”, a spus Valeriu Iftime. În afara celor 3,6 milioane de lei către Valeriu Iftime, SC Fotbal Club SA mai are încă 3,9 milioane de lei debite şi către bugetul de stat, din care aproximativ o treime reprezintă penalităţi şi majorări.
Fiscul a vrut să pună sechestru pe jucători
Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice spun că în momentul de faţă, nu prea mai au ce executa deoarece jucătorii sunt pe altă societate. „La un moment dat societatea Fotbal Club avea vreo opt miliarde de lei vechi datorii. I-am trimis inspecţie fiscală şi i-am stabilit de la cei opt miliarde de lei vechi pe care îi avea până la zi valoarea datoriilor cu tot cu accesorii. Astfel s-a ajuns la 39 de miliarde de lei. Între timp, conform legii, administratorul a cerut insolvenţa. Puteam să-i punem sechestru pe jucători şi nu mai aveau voie să îi vândă, dar aceştia erau deja pe altă societate”, a declarat Radu Ţurcanu, directorul DGFP. Cert este că şansele ca Fiscul să recupereze aceste datorii sunt foarte mici deoarece SC Fotbal Club SA Botoşani nu mai are bunuri care pot fi executate silit.
O echipă, două FC-uri
În ciuda datoriilor imense clubul continuă să evolueze în liga secundă fără prea mari probleme. Intuind probabil că datoriile ar putea crea mari probleme echipei oficialii au mutat clubul de pe societatea falimentară pe Asociaţia Fotbal Club Botoşani, la care preşedinte este Cornel Şfaiţer. Mai departe, în vara anului trecut la FRF a fost înscrisă în competiţie asociaţia şi nu societatea comercială. În acest fel Cornel Şfaiţer, care era preşedintele asociaţiei, a ajuns şi preşedinte al clubului, deoarece Iftime coordona activitatea SC FC SA. Practic, acum judeţul este reprezentat în liga a doua de o asociaţie, în timp ce fostul agent economic se află în insolvenţă. „Deocamdată nu pot spune absolut nimic despre societatea pe acţiuni. Valeriu Iftime a cerut falimentul societăţii în instanţă. Din câte ştiu un executor judecătoresc se ocupă formalităţile care trebuie făcute”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedinte Asociaţia Fotbal Club Botoşani. Timp de mai mulţi ani firma şi asociaţia au funcţionat în paralel. Clubul era înscris la FRF, însă asociaţia primea finanţarea anuală de circa un milion de lei de la Consiliul Local. Mai departe, asociaţia deconta practic cheltuielile clubului. Toate acestea s-au întîmplat deoarece, potrivit legii, un agent economic nu poate primi bani pentru activităţi sportive de la administraţia locală, adică Primăria sau Consiliul Judeţean. De la jumătatea anului 2009 toate acestea s-au terminat şi întreaga activitatea se desfăşoară pe asociaţie.
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024