Gelu Țigănucă a fost primit de prefectul
Costică Macaleți în dimineața zilei de vineri. El susține că noua funcție reprezintă o mare provocare pentru el.
”Este într-adevăr chiar o mare provocare mai ales că în perioada următoare ne așteaptă niște obiective extraordinare. Cel puțin pentru mine, sunt importante, să vedem ce se va întâmpla. După alegerile europarlamentare mai discutăm. O să vă spun cât de mare este provocarea”, a declarat
Gelu Țigănucă, noul subprefect al județului.
Ca și recomandare pentru noua funcție, Gelu Țigănucă își arată întreaga activitate desfășurată din postura de funcționar public, adică mai bine de trei decenii.
”
Sunt funcționar public de 33 de ani, am lucrat la Finanțe, la Prefectură. Închipuiți-vă am 33 de ani de experiență, ceea ce înseamnă că o poziție politică înseamnă ceva pentru un individ după atâta timp”, a adăugat
noul subprefect.
El a mai spus că în trecut nu a fost membru la nici un partid însă a cochetat cu politica.
”
Nu am fost membru al vreunui partid, eu am simpatizat în general cu cei care fac o politică aproape de ceea ce fac eu. Dar atenție, fiind funcționar public, nu am făcut întotdeauna decât politica Guvernului”, a încheiat
Țigănucă.
În timp ce Gelu Țigănucă se afla cu prefectul Costică Macaleți, Sebastian Tocariu era în plin proces de predare a atribuțiunilor de serviciu.
(G.E.)
CITEȘTE:
Averea fabuloasă a bugetarului nou subprefect: Peste un miliard lei vechi bani gheaţă, opt terenuri de la Putna şi până la Mihai Eminescu şi vreo câteva câteva locuinţe