Un colecționar mai atipic și un iubitor al viețuitoarelor de orice fel. Prin prisma profesiei este cunoscut drept un „doctor al pământului”, pentru că este inginer pedologic. Iubește pământul și aproape tot ce mișcă deasupra lui deopotrivă.
Iulian Axinciuc conduce Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA) de la Botoșani și l-ați „cunoscut” prin intermediul ziarului Botoșăneanul în vara lui 2021: Instituția de la Botoșani cu ușa aproape întotdeauna închisă! În interior, o profesie moare încet, ultimii „doctori ai pământului” lucrează mai degrabă din pasiune – GALERIE FOTO
Nu este o instituție cu mult personal, însă puținii angajați care își desfășoară activitatea în sediul din Aleea Trandafirilor sunt dedicați 100% profesiei.
Biroul directorului nu este unul solitar. Iulian Axinciuc lucrează în aceste luni înconjurat de o serie de vietăți exotice. O serie de insecte care nu se găsesc în România, aduse din păduri tropicale.
S-a atașat de ele în procesul său de urmărire a evoluției dar și a modului în care se comportă. Sunt insecte băț, insecte frunză sau insecte cameleon, care iau forma scoarței pe care sunt așezate.
Însă toate fără excepție împrumută și imită identic trăsături din arbori.
Iulian Axinciuc, director Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice
„Nu aș putea să vă spun specia exactă, aceste insecte nu sunt așa de bine studiate. Există acum un grup de studiu al insectelor băț, ele sunt momentan descoperite aproximativ 3.000 de specii și momentan le studiază. Unele nici măcar nu au nume, au niște porecle iar în denumire intră localitatea unde au fost găsite”
Insecta băț este adusă din Vietnam, cea frunză din Filipine. Nu sunt greu de întreținut, dacă în mediul lor există umiditate și temperaturi de peste 17 grade. Și se reproduc prin ouă, un alt element inedit fiind faptul că unele nici nu au nevoie de mascul pentru a ecloza.
Iulian Axinciuc, director Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice
„Unele dintre aceste insecte au o proprietate, se numește partenogeneză, adică femelele pot face ouă fertile. În unele specii nu a fost descoperit încă masculul, s-ar putea să aibă, s-ar putea să nu aibă. Speciile care au mascul, în general ouăle ecluzează mai repede, în vreo patru luni. Cele care nu au mascul sau ouăle care nu sunt fertilizate de mascul ecluzează în șase, șapte luni. Și au tot felul de forme, culori”
Astfel de insecte rare sunt în general vândute la târguri de teraristică. Însă astfel de evenimente sunt extrem de rare în România. Anul trecut au fost organizate doar două. Sunt mai frecvente la Budapesta. La târgul din România, interesul a fost unul destul de ridicat: „Era plin acolo de copii care cumpărau, inclusiv gândaci, insecte care la noi încă nu au ajuns”.
Insectele se hrănesc cu frunze de mur care sunt colectate din păduri. Iar dacă iarna nu este grea acești copăcei se găsesc în pădure: „Nu supraviețuiesc în natură la noi, pentru că de exemplu aceasta (insecta băț, nota red.), la temperaturi sub 17 grade devine lividă, moale și moare”.
Durata de viață a unei astfel de insecte este de doar un an, ceea ce înseamnă că Iulian Axinciuc își va lua rămas bun definitiv de la „micii prieteni” undeva prin luna octombrie – noiembrie a acestui an. Dispune însă de ouă suficiente pentru o nouă generație de insecte care să trăiască după trecerea iernii.
CITEȘTE ȘI:
Început de iulie: Trei instituții DESFIINȚATE la Botoșani, trei directori își pierd funcțiile
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile