Explozia de la Dedeman este cercetată și de inspectorii de muncă, pe lângă anchetele polițiștilor și procurorilor.
Oficialii Inspecției Muncii cercetează explozia care s-a produs în urmă cu aproape o săptămână la magazinul Dedeman din Botoșani, dat fiind că o mare parte dintre persoanele rănite aveau contracte de muncă la data producerii accidentului.
După explozia de la magazinul de bricolaj, în care au fost rănite 15 persoane, dintre care nouă sunt angajați cu contract individual de muncă, Inspecția Muncii a decis cercetarea evenimentului, prin coordonare directă, au confirmat oficialii instituției, la solicitarea Gândul.
Până acum, investigatorii de la Inspecția Muncii au vorbit cu răniții și cu persoane care au fost martore la incidentul de la Dedeman, iar ancheta a fost completată cu probe de la locul exploziei.
Mihaela Pârlea, șef Serviciul de Comunicare și Relații Publice de la Inspecția Muncii
„La data prezentei, se efectuează acțiunea de cercetare, luându-se declarații victimelor și altor martori implicați în eveniment. Totodată, în colaborare cu alte instituții ale statului (Parchet, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Insemex Petroșani, Inspectoratul de Stat în Construcții) s-au făcut constatări la fața locului și au fost prelevate probe în vederea efectuării cercetării”
Oficialii de la Inspecția Muncii au subliniat că, până la finalizarea cercetării, nu se pot pronunța asupra cauzelor producerii evenimentului, respectiv a persoanelor responsabile de încălcarea prevederilor legale și nici asupra caracterului evenimentului.
Trei polițiști examinatori de la Suceava au fost arestați preventiv în dosarul de corupție
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Casă cuprinsă de flăcări, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Concurență pentru un post la Spitalul Județean: CÂTE persoane s-au înscris la concurs
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Nicio schimbare: Botoșaniul, în topul județelor cu cele mai mici pensii
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Fosta iubită a lui Bordea rupe tăcerea: Pe Cătălin îl iubesc / Eram foarte fericiți
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile