Vineri, 9 februarie 2023, Marius Rogojinschi l-a împușcat accidental în ochi pe actorul Răzvan Amitroaei. S-a întâmplat în timpul repetițiilor pentru spectacolul „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!”, când la una dintre scene, conform scenariului, s-a folosit un pistol cu aer comprimat.
Inspectorii ITM Botoșani au fost anunțați imediat de incident, însă nu au început propria lor anchetă.
Cercetarea va fi făcută în schimb de către o comisie de la Teatrul „Mihai Eminescu”. Ulterior, dosarul de cercetare va fi transmis către ITM pentru avizare.
Șefa ITM Botoșani, Daniela Lozneanu, a explicat pentru Botoșăneanul că inspectorii realizează anchete doar în cazul accidentelor mortale sau soldate cu invaliditate.
Ori actorul Răzvan Amitroaei a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean „Mavromati” pentru primele îngrijiri, însă starea lui de sănătate nu a fost pusă în pericol. Ci din contră și-a putut interpreta rolul în spectacolul din weekend.
„Inspectoratul Teritorial de Muncă a fost notificat de către Teatrul Mihai Eminescu despre incidentul care a avut loc vineri, imediat după ce a avut loc. Nu este implicat (n.r. Inspectoratul Teritorial de Muncă) în cercetare, fiind un incident minor. Cercetarea va fi făcută de către angajator, prin serviciul de specialitate și în termen de 5 zile va comunica către Inspectoratul Teritorial dosarul de cercetare pentru avizare.
Inspectorii din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă de pe Compartimentul Sănătate și Securitate în Muncă cercetează doar accidentele de muncă cu deces sau cele cu invaliditate.”
Daniela Lozneanu, inspector șef ITM Botoșani.
De partea cealaltă, la Teatrul „Mihai Eminescu” s-a constituit o comisie și se așteaptă și expertiza de la Poliție.
„Trebuie să așteptăm și expertiza de la Poliție pentru că pistolul acela, ca să nu zic armă, a fost luat de Poliție pentru verificare. În funcție de rezultatul acelei expertize se vor elucida mai multe lucruri”,
Alexandru Vasilachi, manager Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.
Pistolul era al lui Marius Rogojinschi, lucru recunoscut chiar de actor.
Își pot aduce actorii elemente de recuzită de acasă?
„Dacă nu se regăsește în teatru și acel element îl ajută foarte mult pentru crearea rolului desigur se acceptă,”
Alexandru Vasilachi, manager Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.
Instituția de cultură ar avea totuși un astfel de pistol însă...
„Pentru veridicitate această armă a fost acceptată de regizor. Nu poate actorul, fără aprobarea regizorului, să aducă orice obiect în piesă. Sunt spectacole, de pildă, în care se folosesc florete. Ne instruim, apelăm la niște persoane din exterior care cunosc”,
Alexandru Vasilachi, manager Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.
Arma a fost ridicată de polițiști în vederea expertizării, pentru a se stabili cu exactitate categoria din care face parte.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Aceste investigații se fac însă pe fapte și nicio persoană nu are vreo calitate în dosar.
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile