165 de norme reduse în sistemul de învăţămînt botoşănean.
Cam aşa sună propunerea reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, înaintată ministerului de resort.
Deşi iniţial erau vizate circa 320 de persoane în vederea disponibilizărilor, conducerea IŞJ a găsit o variantă prin care să fie evitate disponibilizările. Urmează ca această porpunere să fie aprobată şi de la nivel central.
“
La nivelul judeţului Botoşani au fost analizate propunerile trimise de Ministerul Educaţiei şi s-a centralizat situaţia, este vorba despre un număr de 165 de norme care ar putea fi reduse dacă aceste măsuri s-ar implementa, dacă ar exista cadru legislativ pentru implementarea acestor măsuri însemnînd de fapt disponibilizări şi concedieri colective. Nu este luată pînă la această dată nici o decizia nici la nivelul ministerului, nici la nivelul inspectoratului, urmează să fie consultări şi cu autorităţile locale şi cu sindicatele şi directorii de unităţi de învăţămînt vor lua cu siguranţă deciziile cele mai bune astfel încît activitatea chiar dacă va fi puţin îngreunată de lipsa unor posturi, a unor norme din cele pe care le au acum să fie totuşi funcţionale, să se desfăşoare în condiţii bune”, a declarat
Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ.
Propunerea Inspectoratului Şcolar ar însemna salvarea dascălilor botoşăneni, întrucît în cazul în care nu ar fi acceptată această variantă primii vizaţi în a fi concediaţi sunt paznicii, fochiştii, secretarele sau femeile de serviciu.
La nivelul judeţului sunt înregistrate 7.000 persoane angajate în sistemul didactic, din care 5200 sunt profesori şi învăţători. Totodată, funcţionează un număr de 137 de unităţi de învăţămînt cu personalitate juridică. 13 dintre acestea sunt înregistrate cu un număr destul de mic de copii- în jur de 100-150 preşcolari.