Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) are de cîteva săptămîni o pagină nouă de internet. Sigur, acest lucru ar trebui să devină o banalitate pentru o instituţie botoşăneană de asemenea importanţă. Nu însă şi dacă ai o mulţime de informaticieni în sistem, dar apelezi totuşi la o firmă privată să ţi-l facă şi căreia îi plăteşti un preţ aproximativ dublu faţă de cele vehiculate pe piaţă. Şi toate astea pentru ca, în final, să te alegi cu o pagină web în care, teribilă coincidenţă, culoarea predominantă să fie cea a partidului din care fac parte şefii învăţămîntului botoşănean.
Aproape 2.000 de dolari pentru un site
IŞJ are în organigramă un inspector şcolar de fizică-informatică, Daniel Bucatariu, care este, mai nou, chiar şi purtător de cuvînt al instituţiei. O sumedenie de unităţi de învăţămînt din judeţ au profesori de informatică, însă reprezentanţii IŞJ au ales să îşi facă site nou printr-o firmă privată. Şefa educaţiei botoşănene susţine că s-a încercat să se realizeze o pagină web cu elevii de la Colegiul Naţional AT Laurian, numai că proiectul era ceva mai complicat, astfel încît s-a apelat la un agent economic specializat în astfel de activităţi. Nu s-a organizat nici licitaţie şi nici selecţie de ofertă deoarece suma totală nu necesita o asemenea procedură de achiziţie publică, aşa că s-a încredinţat direct lucrarea unei firme private pentru nici mai mult, nici mai puţin de 5.996 de lei, un preţ aproximativ dublu faţă de cele vehiculate pe piaţă pentru realizarea unui site.
„Este foarte bine structurat din punctul meu de vedere”, ne-a declarat
Ada Macovei, inspectorul şcolar general. Potrivit acesteia, vechea pagină web fusese realizată de informaticianul IŞJ, avea un design nu tocmai atrăgător şi era puţin interactiv, pe cînd cel nou este unul modern, în care inspectorii îşi încarcă singuri materialele şi care conţine secţiuni speciale pentru elevi, părinţi şi despre asigurarea calităţii. De altfel, în preţ ar fi intrat şi instruirea persoanlului în lucrul cu site-ul.
„Este o culoare foarte frumoasă”
Lucru foarte interesant însă, ca şi o mulţime de alte lucruri făcute de instituţii conduse de membri PDL şi noua pagină web a Inspectoratului abundă în portocaliu, de la bara principală cu capitolele site-ului şi pînă la denumirea instituţiei, unde „judeţului Botoşani” este colorat în portocaliu. Şefa educaţiei botoşănene susţine că nu a cerut ca pagina web să aibă culoarea PDL-ului, partid al cărei membru este şi pe care îl reprezintă în Consiliul Judeţean ca şi consilier.
„Cel care a făcut site-ul a ales-o. Nu e nici o coincidenţă, este o culoare foarte frumoasă”, a mai arătat
Ada Macovei.
„Ei şi-au ales combinaţia de culori în această variantă”
Realizarea site-ului a fost încredinţată unei firme ai cărei reprezentanţi sunt obişnuiţi să lucreze cu unităţi conduse de PDL-işti. Felix Nazare este administrator la firma de publicitate „Boardmedia” şi asociat la SC Web Emotion SRL, societate despre care spune că a încheiat contractul cu IŞJ pentru realizarea site-ului. Susţine că cei de la Inspectorat i-au contactat ca să realizeze pagina web dat fiind portofoliul de lucrări pe care îl au şi că nu lor le aparţine ideea ca portocaliul să fie culoarea predominantă.
„Este o chestie de design. Au fost mai multe propuneri de design şi ei au ales chestia asta. Ei şi-au ales combinaţia de culori în această variantă”, ne-a declarat
Felix Nazare, care a adăugat că propunerea făcută de „Web Emotion” ar fi fost albastru şi galben închis cu tonuri de gri.
Pînă la urmă a ieşit însă portocaliu. Cît despre preţ, Nazare, care spune că se ocupă mai puţin de web în cadrul acestor societăţi şi mai mult de partea de creaţie, acesta ar fi ajuns la circa 2.000 de dolari întrucît se doreşte, de fapt, să fie un portal şi nu un site obişnuit.
Iau 630 de lei de la CJ ca să transmită şedinţele pe internet
Pentru asociaţii şi şefii de la cele două firme menţionate contractatele cu instituţiile controlate de PDL nu constituie tocmai o noutate. Pentru al doilea an consecutiv, în urma unei proceduri de achiziţie publică organizată de Consiliul Judeţean condus de democrat-liberalul Mihai Ţâbuleac, transmit în direct şedinţele CJ. Deşi practic toate ziarele, fie ele tipărite sau online, scriu o mulţime de ştiri de la aceste întruniri ale consilierilor şi în lumea civilizată cel care transmite un eveniment plăteşte pentru aşa ceva (meciurile de fotbal pentru care se dau bani grei sunt o mărturie în această privinţă), la Botoşani este invers, Consiliul este cel care plăteşte ca să îi fie transmise şedinţele în direct pe internet. Pentru asta instituţia achită 630 de lei pentru o singură şedinţă, preţ fără TVA conform purtătorului de cuvînt al CJ. Cum în acest an CJ s-a întrunit în 15 şedinţe, înseamnă că valoarea contractului pînă la această dată este de 9.450 de lei. Şi anul precedent s-a apelat la transmisia în direct a şedinţelor, au fost 21 de întruniri, astfel că rezultă o valoare de 13.230 de lei.
„Pentru transparenţă, se fac astfel publice şedinţele pentru transpaenţă. Odată ce se transmit se şi înregistrează, rămîn acolo şi poţi să le vezi şi peste un an”, ne-a explicat
Florin Bulgaru, consilierul preşedintelui CJ, necesitatea transmiterii întrunirilor consilierilor judeţeni.
Site pentru Flutur
SC Web Emotion SRL este o firmă relativ nouă, care s-a înfiinţat abia în 2008, an în care, printre altele, a realizat site-ul de campanie al preşedintelui PDL Botoşani de la acea dată, Cătălin Flutur, care figurează de altfel în portofoliul de clienţi al societăţii.
Sergiu BĂLĂŞCĂU