După tragedia de la Colectiv a adevărată isterie privitoare la anumite locuri care pun vieți în pericol a lovit întreaga țară. Și pe unii miniștri. Cel care a fost premier interimar pentru o scurtă perioadă de timp și a avut și portofoliul de la Educație, a spus într-un interviu că doar 7% dintre școlile din România au aviz de funcționare de la ISU.
La Botoșani, col. Radu Anton, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență a subliniat că în realitate școlile sunt cele mai sigure locuri dintre cele unde ar putea izbucni o situație de urgență. Iar Inspectoratul Școlar Județean și Inspectoratul pentru Situații de Urgență derulează o serie de activități de conștientizare în școlile din Botoșani cu privire la declanșarea unor situații de urgență, cum ar fi incendiile sau cutremure.
”Există o activitate în acest moment cu directorii de învățământ preuniversitar care are ca obiectiv informarea directorilor în ceea ce privește măsurile pentru prevenirea măsurilor reducerilor efectelor negative ale situațiilor de urgență sau ale dezastrelor la locul de muncă și în incinta unităților școlare precum și măsuri pentru educarea corespunzătoare a elevilor în vederea cunoașterii normelor în cazul unor situații de urgență”, a declarat Mihaela Huncă, inspector școlar general.
Inspectorii ISU se deplasează în această perioadă în unitățile de învățământ și acolo unde sunt semnalate nereguli, acestea sunt aduse în atenția primăriilor. Aceste verificări sunt derulate în fiecare an și nu ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în capitală.
”Nu e din acest an, nu e din acest moment, ele au fost și se desfășoară în continuare”, a încheiat Mihalea Huncă. (G.E.)
TOATE școlile din județ verificate de inspectorii ISU Botoșani
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile