Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a transmis un comunicat de presă referitor la efectuarea unor controale privind condițiile de muncă ale angajaților în perioada următoare.
Având în vedere că Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că în perioada următoare este posibilă manifestarea pe teritoriul României a unor temperaturi deosebit de ridicate, inspectorii ITM anunță că este necesar să se acorde o atenție deosebită respectării prevederilor Ordonanței de Urgență nr.99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în aceste perioade, pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.
Temperaturile extreme ridicate sunt temperaturile exterioare ale aerului, monitorizate şi certificate de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi transmise de centrele regionale ale acestuia, ce depăşesc +37°C sau, care corelate cu condiții de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel (indicele ITU peste valoarea de 80).
În conformitate cu prevederile Ordonanței sus-menționate, angajatorii sunt obligați să ia următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă:
Angajatorii care nu pot asigura condițiile menționate, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai lucrătorilor, vor respecta măsurile dispuse în Ordonanța de Urgență nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc.) în conformitate cu art. 6 din Ordonanța de Urgență nr. 99/2000.
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiții de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
De asemenea, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, vor efectua controale care au drept scop verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legale stipulate în Ordonanța de Urgență nr. 99 din 29 iunie 2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.
Declarația zilei 31 ianuarie 2025
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Fonduri suplimentare pentru pensionari: Ce sume ar putea primi în 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Bărbat dat jos de la volan de polițiști: Conducea în zig-zag si a ajuns pe sensul opus
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile