Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani a făcut vineri la amiază un apel către organele statului să lupte cu munca la negru în adevăratul sens al cuvântului. Potrivit şefului PNL Botoşani, există o „complicitate” între politicieni de la toate partidele şi anumiţi funcţionari ai statului prin care cei dintâi se folosesc de lucrători fără ca aceştia să aibă întocmite acte de angajare.
Florin Ţurcanu este nemulţumit de activitatea
inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Stelian Meţler, în condiţiile în care acesta a trecut de la PDL la PNL, iar liberalii l-au susţinut pentru a rămâne în funcţie şi după trecerea democrat-liberalilor în opoziţie.
„Dacă dl inspector şef nu este în stare să combată munca la negru, credem atunci cred că trebuie luate nişte măsuri legale de către ministrul Muncii să găsească un funcţionar public pentru a lucra cu patronii care folosesc munca la negru”, afirmat
Florin Ţurcanu.
Acestuia i se para paradoxal faptul că de un an şi jumătate, de când USL se află la putere, numărul şomerilor din Botoşani aproape s-a dublat, de la 4.672 în iunie 2012 la 8.131 în octombrie 2013.
Preşedintele CJ Botoşani este convins că cifrele nu sunt reale deoarece există în Botoşani unităţi care aduc muncitori din judeţele vecine.
(S.B.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Şeful ITM acuzat că minte lumea după o întrevedere cu sindicalişti şi patroni