Până la organizarea unui nou concurs, Cornelia Ciobanu, cea care a ocupat până acum funcția de director interimar la Centrul de Creație Botoșani, rămâne pe același post.
La ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean (CJ) Botoșani, pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul care a prelungit mandatul de interimat al artistei Cornelia Ciobanu, care se află în fruntea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani de la începutul anului.
Astfel că directoarea intră în cel de-al treilea mandat de interimat, după ce și-a depus dosarul la precedentul concurs pentru ocuparea funcției de director cu acte în regulă, dar nu a trecut de etapa de selecție a dosarelor.
Proiectul a trecut de votul consilierilor, cu o singură intervenție a lui Verginel Vacariu, care a menționat că ar fi fost de preferat ca vechiul director al Centrului de Creație, Aurel Melniciuc, cel care a plecat să conducă Muzeul Județean Botoșani, ar fi trebuit să-și ducă mandatul până la capăt pentru a nu crea situația de față. Mai exact, Consiliul Județean este pus în situația de a propune un alt proiect pentru organizarea celui de al patrulea concurs la Centrul de Creație Botoșani, cum la precedentele competiții nu a fost desemnat niciun câștigător.
(C.B.)
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024