Asta în condițiile în care obișnuita conferință de presă susținută de ani de zile în cea de-a doua zi a săptămânii a fost din nou anulată ”din motive obiective”. Ar exista totuși o explicație și anume faptul că prin intermediul comunicatelor electronice informația poate fi transmisă în forma dorită de conducerea IȘJ, în timp ce la conferințe, șefa educației botoșănene ar putea avea parte de întrebări incomode, gen acuzele de plagiat ale unei inspectoare pe care-o ține în brațe sau altele de acest gen.
În schimb, Inspectoratul Școlar a emis un comunicat prin care anunța sosirea unei studente din Franța la Botoșani.
”
IȘJ Botoșani dă semne de oboseală? Mare știre, că o studentă din Franța vine în practică la o școală din municipiul Botoșani! Ooau, să vezi de acum rezultate pe noi. Sincer, ăsta nu e comunicat de presă, în condițiile în care avem zeci de studenți botoșăneni în universități din occident. Credeți că vreun articol din presă de acolo ar menționa un stagiu de practică al vreunui student român? Criză mare de subiecte la ISJ. Cel puțin până la simulările la examenele naționale (admitere și bacalaureat), din februarie-martie. Dar atunci nu vor mai fi comunicate de presă triumfaliste!”, a scris
Daniel Botezatu pe Facebook.
(G.E.)
Iată comunicatul transmis de IȘJ Botoșani:
O franțuzoaică vine să-nvețe meserie de la botoșăneni - AFLĂ în ce domeniu