Sancțiunile pentru tot felul de nereguli depistate în rândul operatorilor economici au fost aplicate în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2023.
În acesta sens Garda de Mediu Botoșani a efectuat aproape 240 de inspecții și controale în urma unui plac stabilit la nivel național, pe diferite tematici.
Astfel, un număr de 12 inspecții au fost planificate iar 225 inspecţii au fost neplanificate.
„Urmare a acestor inspecții, pentru neconformitățile constatate s-au stabilit în sarcina operatorilor economici măsuri cu termen în vederea remedierii acestora și s-au aplicat 100 sancțiuni principale, din care: 45 de avertismente și 55 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.505.500 lei”,
Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu Botoșani
Câte din amenzi au fost achitate?
- 24 de amenzi au fost achitate în termenul legal de 15 zile (contravenientul plătind jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege),
-12 sancțiuni sunt în termen,
- 2 sancțiuni au fost trimise în debit către Administrația Financiară
- 29 de sancțiuni sunt contestate.
S-a aplicat o sancțiune complementară de suspendare temporară a activităţii unui operator economic, până la conformarea cu prevederile legale.
Anna Maria Rotaru, BT TV
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile