Este Centrul de Pregătire și Perfecționare Profesională a Inspecției Muncii Botoșani, o unitate înființată în urmă cu două decenii, prin Hotărârea de Guvern nr. 537/7 iunie 2001. Se află între clădirea în care funcționează Direcția Agricolă și Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, pe de o parte, și Casa Județeană de Pensii și Agenția Județeană de Prestații și Inspecție Socială, de cealaltă parte.
Centrul a fost condus de la înființare și până în 2019 de un bun profesionist, fostul director Dan Adăscăliței, care în urmă cu doi ani a trecut cele veșnice. Avea doar 52 de ani.
Funcția de conducere a fost preluată cu delegație de Aura Pelcear, unul dintre directorii de instituție publică de la Botoșani mai puțin cunoscuți publicului larg.
Înființarea acestui centru pentru studii postuniversitare i se datorează în bună parte unui singur om. Mihai Baltă, inginer specializat la Institutul Politehnic Iaşi, fiind și evaluator de risc de sănătate și securitate în muncă. A fost viceprimar, subprefect, prefect și deputat. Pe când era prefect în mandatul 1993 – 1996 a efectuat o vizită în Franța.
„Când am fost în Franța am vizitat firma Peugeot și centrul lor de pregătire. Și la plecare am luat un proiect din ăsta mai micuț de acolo. Când am ajuns în țară, eram prefect, era în programul european să se facă cinci centre de pregătire profesională pentru sectorul acesta de securitate a muncii. Trebuiau să fie cinci centre în țară. Realitatea este că, având o experiență anterioară de când lucram ca inspector-șef, m-am preocupat și am propus să se facă un centru de acest fel la Botoșani, pentru a avea și o colaborare cu Ucraina și Moldova. Asta a fost în 1995”,
Mihai Baltă
Când a părăsit Prefectura și postul de conducere, Mihai Baltă a trecut în partea de cercetare și s-a concentrat pe construirea centrului de pe Calea Națională, care este făcut după modelul găsit în Franța, cu corecturile necesare.
A avut o întâlnire cu toți șefii de inspectorate de stat din țară și...
„Atunci s-a aprobat construcția. Dacă noi, la Botoșani, ne-am ținut și am făcut această construcție, celelalte centre din țară nu s-au mai făcut. A rămas singurul din țară, este acreditat la rețeaua europeană de pregătire profesională a lucrătorilor din securitatea muncii și securitate industrială și funcționează ca atare de 20 de ani. Ideea mi-a aparținut pentru că între 1980 – 1986 am fost inspectorul-șef de stat al Inspectoratului Tehnic din județul Botoșani și, știind de chestiunea asta și fiind mai interesat, am rezolvat această chestiune”,
Mihai Baltă
Mihai Baltă a fost inclusiv autorul unui curs de electrosecuritate cu o participare largă a tuturor inspectorilor din România, în perioada 2004 – 2012, în sistem postuniversitar. Ulterior s-a retras din activitatea de predare de la Centrul de Perfecționare de la Botoșani și s-a concentrat pe segmentul privat având contracte cu importante companii din România.
Am efectuat o vizită la Centrul de Pregătire și Perfecționare Profesională a Inspecției Muncii (CPPPIM) Botoșani în cursul zilei de marți, 9 noiembrie 2021.
În această instituție, mai puțin familiarizată în relația cu mass-media, accesul în biroul directorului a fost posibil în mai puțin de cinci minute. Fără o programare în prealabil și fără să fi avut vreun contact anterior.
Aura Pelcear, directorul delegat al instituției, și-a deschis ușa larg și a răspuns detaliat întrebărilor despre specificul instituției, care este de fapt un furnizor de formare profesională.
„Obiectivul nostru de activitate este să formăm profesional angajații din inspectoratele teritoriale de muncă, din Inspecția Muncii și din Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cum este acum, ministerul a avut diverse denumiri. Pentru agenții economici, reprezentanții cu securitatea și sănătatea în muncă și relații de muncă. Deci, acesta este obiectul nostru de activitate. Suntem instituție publică, trăim din venituri extrabugetare, suntem cu autofinanțare”,
Aura Pelcear, director delegat CPPPIM
Prin Legea 319 și HG 1425/2006, fiecare societate este obligată să-și formeze un angajat și să-l formeze pe parcursul a 80 de ore pe domeniul sănătății și securității în muncă (SSM), indiferent de numărul de salariați. Pe principiul că „trebuie să asigurăm siguranță la locul de muncă pentru toți angajații”, în fiecare colectiv trebuie să existe un reprezentant SSM care să se ocupe de documentații, plan de pregătire pentru protecție sau un plan de instruire. Legea permite și contractarea de servicii externe din partea unor furnizori avizați de ITM.
„Noi organizăm cursuri și de 80 de ore și de 50 de ore de securitate și sănătate în muncă, pentru agenții economici. Cei cu 80 de ore sunt lucrătorii desemnați care punctual se ocupă de organizarea SSM într-o unitate. Iar cursul de 40 de ore se adresează angajatorilor care-și asumă ei responsabilitatea că se ocupă de partea de SSM și de reprezentanților lucrărilor din comitetele SSM”,
Aura Pelcear, director delegat CPPPIM
În schimb, pe domeniul relațiilor de muncă, angajatorii nu sunt obligați prin lege să aibă un salariat în unitate pe acest segment. Majoritatea rezolvă această problematică prin pregătirea unei persoane ca inspector resurse umane sau, din nou, contractează serviciile unui operator de profil, a doua variantă fiind însă mai costisitoare.
„Legislația este complexă și atunci vin și fac cursurile. Unii apelează la operatori externi, dar alții au angajați oameni chiar pe postul de responsabil cu resursa umană și atunci îl pregătesc profesional ca să răspundă la toate problemele complexe care sunt într-o unitate”,
Aura Pelcear, director delegat CPPPIM
În trecut, cursurile urmate de salariați pe SSM aveau o valabilitate de trei ani, însă în prezent sunt pe perioadă nedeterminată. Fiind unica instituție de acest gen din țară, și adresabilitatea la serviciile furnizate este una ridicată.
„Avem colaboratori în mai multe județe ale țării, nu numai aici. Noi facem cursuri și în Teleorman și în Timiș și în Iași, Vaslui. Suntem singura instituție din țară. Centrul nostru de pregătire și perfecționare profesională este singurul din țară pe domeniul acesta. Știu că dl Mihai Baltă a făcut demersuri, când era dlui deputat, a făcut demersuri deosebite. Avem colaborări în toată țara. De aceea a și putut supraviețui centrul pentru că nu ne-am adresat numai angajaților din județul Botoșani”,
Aura Pelcear, director delegat CPPPIM
În această perioadă cursurile sunt organizate online, însă în trecut erau desfășurate în diferite zone ale țării.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024